Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

„Egaleco” – concert dedicat Zilei egalității de șanse între femei și bărbați în România

Publicat: duminică, 30 Mai 2021 , ora 0.00
Stagiunea Camerală „Florescu-Fernandez & Friends” 2020-2021 se încheie în această seară cu un concert dedicat Zilei egalității de șanse între femei și bărbați în România. Intitulat „Egaleco”, acesta va avea loc, de la ora 17.00, la Sala Oglinzilor a Forumului German din Sibiu; de asemenea, evenimentul va fi transmis on-line, pe pagina de Facebook Florescu-Fernandez & Friends. Vor interpreta flautistul Filip Ignác Csaba, violoncelistul Makcim Fernandez Samodaiev și pianista Monica Florescu. Programul include lucrările a doi compozitori din perioada romantică: Carl Maria von Weber, din a cărui creație va putea fi ascultat Trioul op. 63 în sol minor pentru flaut, violoncel și pian și Louise Farrenc, compozitoare franceză dintre ale cărei lucrări va fi interpretat Trioul op. 45 pentru flaut, violoncel și pian.
Florica Jalbă