Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Prime audiții absolute în cadrul Festivalului Muzicii Românești de la Iași

Publicat: vineri, 14 Mai 2021 , ora 0.00
Orchestra simfonică și Corul Academic „Gavriil Musicescu” ale Filarmonicii „Moldova” vor susține, în această seară, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenților din Iași un concert vocal-simfonic. Programat în cadrul celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Muzicii Românești, concertul aduce în atenție un program reunind creații semnate de Viorel Munteanu. Publicul va avea ocazia să audieze Concertul „Umbre și geneze” pentru flaut și orchestră de coarde, precum și două lucrări în primă audiție absolută: Patru madrigale dramatice pentru soliști, cor mixt și orchestră – lucrare compusă pe versuri de Mihai Eminescu și Simfonia a II-a din ciclul „Umbre și geneze”. Soliști vor fi flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, soprana Daniela Goria, mezzo-soprana Mihaela Blându, tenorul Liviu Muntean și basul Bogdan Cojocaru. Vor recita actorii Vasilica Bălăiță și Aurelian Bălăiță. Pregătirea corului a fost asigurată de Bogdan Cojocaru, iar conducerea dirijorală îi va aparține lui Radu Postăvaru.
Florica Jalbă