Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

"Nunta lui Figaro" la Opera din Brașov

Publicat: sâmbătă, 13 Februarie 2021 , ora 0.00
Astăzi, 13 februarie, se încheie cea de-a șasea ediție a Festivalului "Mozart", organizat de Opera din Brașov. Începând cu ora 18:30, spectacolul "Nunta lui Figaro" de Wolfgang Amadeus Mozart va putea fi urmărit online, pe canalul de YouTube și pe pagina de Facebook a instituției brașovene. Soliști vor fi soprana Laura Eftimie - "Susanna", bas-baritonul Marian Rește - "Figaro", baritonul Valentin Marele va fi "Contele Almaviva", iar rolul "Contesei" va fi adus la viață de soprana Anda Pop. Conducerea muzicală va fi asigurată de Ciprian Teodorașcu, regia a fost semnată de Carmen Dobrescu, iar scenografia și costumele au fost realizate de Rodica Garștea.
Petre Fugaciu