Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concert on-line SoNoRo XV

Publicat: marți, 1 Decembrie 2020 , ora 0.00
În această seară, de la ora 19.00, va fi transmis în direct, on-line, un nou concert din cadrul Festivalului SoNoRo XV „Pasărea Măiastră”. Intitulat „Pasărea Phoenix - Cântând în întuneric”, acesta aduce în atenție un program ce reunește lucrări din creația compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Schubert și Arnold Schönberg. Interpretează violoniștii Nicolas Dautricourt, Jonian Kadesha, Erik Schumann, violiștii Tomoko Akasaka, Răzvan Popovici, violonceliștii Benedikt Klöckner, Valentin Răduțiu și clarinetistul Pablo Barragan Hernandez. Concertul va fi transmis pe site-ul organizatorilor, precum și pe pagina de Facebook a postului Radio România Muzical.
Florica Jalba