Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul "Legends" ajunge la Brașov

Publicat: joi, 1 Octombrie 2020 , ora 0.00
În această seară de 1 octombrie 2020, de la ora 19.00, la Centrul Multicultural al Universității "Transilvania" din Brașov va avea loc concertul flautistului Matei Ioachimescu și al ansamblului PERCUSSIONescu. Evenimentul este parte a turneului național "Legends", prin care artiștii propun conceptul "Classic Rock Meets Contemporary Classics" - o nouă perspectivă asupra clasicilor muzicii rock, în viziunea unor interpreți și compozitori de muzică clasică. Turneul a debutat în 26 septembrie la Cluj-Napoca, include 8 orașe și se va încheia în 6 octombrie, la Sala Radio din București.
Florica Jalba