Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul 'Legends' ajunge la Timișoara

Publicat: marți, 29 Septembrie 2020 , ora 0.00
Continuă turneul Legends susținut de flautistul Matei Ioachimescu și ansamblul PERCUSSIONescu, alcătuit din Irina Rădulescu la marimbafon și Răzvan Florescu la vibrafon. Propunând un concept intitulat Classic Rock Meets Contemporary Classics, artiștii doresc să aducă o nouă perspectivă asupra clasicilor muzicii rock, la trei instrumente cu sonorități speciale. Concertul de astăzi are loc la Iulius Gardens din Timișoara, începând cu ora 19.00, iar intrarea publicului este liberă, în limita locurilor disponibile. Turneul se va încheia în 6 octombrie, la Sala Radio din București.
Larisa Clempuș