Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Filarmonica din Arad prezintă astăzi un concert în aer liber

Publicat: marți, 16 Iunie 2020 , ora 0.00
După mai bine de trei luni de la întreruperea stagiunii sale, Filarmonica din Arad își reia concertele, pregătind pentru ultimele săptămâni ale lunii iunie evenimente muzicale în aer liber. Astăzi, 16 iunie 2020, are loc primul moment de acest gen, pe scena din curtea Centrului Cultural Județean, situat pe str. Barițiu nr. 16 din Arad, un reper local pentru activități estivale. Pe afiș sunt înscrise opusuri de Wolfgang Amadeus Mozart, Giulio Caccini, Georg Friedrich Händel și Giovanni Paisiello. Orchestra instituției cântă sub bagheta dirijorului Cristian Neagu, solistă fiind soprana Nicoleta Brola. Concertul începe la ora 19.00. Accesul se face pe bază de abonamente și bilete ce pot fi achiziționate online și la casieria Palatului Cultural. În caz de vreme nefavorabilă, evenimentul va fi reprogramat.
Conform legile în vigoare, accesul publicului va fi posibil începând cu ora 18.00, în limita a 150 de locuri, respectând măsurile și regulile de prevenire a răspândirii Covid-19.
Irina Cristina Vasilescu