ACUM:
7.00
Musica viva
Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Urmează: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 9.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

'Turandot' - titlul spectacolului propus online de Opera din Cluj-Napoca

Publicat: vineri, 10 Aprilie 2020 , ora 0.00
După închiderea activității cu public, Opera Națională Română din Cluj-Napoca vine în întâmpinarea spectatorilor săi de pretutindeni, oferindu-le difuzări online ale celor mai îndrăgite reprezentații din arhiva sa. Instituția invită publicul să acceseze streaming-urile oferite pe site-ul www.operacluj.ro. Toate înregistrările sunt disponibile începând cu ora 18,00 în zilele de marți și vineri, fiind accesibile timp de 20 de ore de la momentul postării.
Vineri, 10 aprilie 2020, puteți vedea înregistrarea spectacolului Turandot de Giacomo Puccini, care a avut loc în 4 septembrie 2018, sub conducerea dirijorului David Crescenzi. În compania Orchestrei și Corului Operei clujene au evoluat ca soliști soprana Lilla Lee, tenorul Hector Lopez, soprana Irina Baianț și basul Simonfi Sandor. Regia - Rareș Trifan.
Larisa Clempuș