Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi
Corul de cameră 'Vox Art'Is' concertează la Iași
Publicat: marți, 9 Aprilie
2019
, ora 0.00
Filarmonica „Moldova” din Iași prezintă astăzi, în ambianța Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din municipiu, un concert susținut de Corul de cameră „Vox Art'Is”. Sub conducerea dirijorului Bogdan Cojocaru, ansamblul alcătuit din membri ai corului „Gavriil Musicescu” al filarmonicii ieșene și ai Operei Române din Iași, va interpreta un program integral Brahms. Publicul va putea asculta Trei cvartete op. 64, Valsurile de dragoste op. 52 și Noile valsuri de dragoste op. 65. Acompaniază la pian Adina Alupei și Ciprian Ciotloș. Evenimentul începe la ora 19:00.