Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Lucrări de Mozart și Beethoven, pe afișul Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea

Publicat: luni, 8 Aprilie 2019 , ora 0.00
Orchestra Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea prezintă astăzi un concert dedicat repertoriului clasic. În Sala Lahovari a instituției, evenimentul debutează cu uvertura operei „Răpirea din Serai” de Wolfgang Amadeus Mozart. Pentru cea de-a doua lucrare din program, muzicienilor din orchestră li se alătură Dinu-Mihai Ștefan, care interpretează partitura solistică a Concertului nr. 4 pentru pian de Ludwig van Beethoven. În partea a doua a concertului, publicul va putea asculta un alt celebru opus beethovenian, Simfonia a VIII-a în fa major op. 93. La pupitrul dirijoral se va afla, de la ora 19:00, Aurel Bălae.
Ana Diaconu