Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Turneul Stradivarius ajunge la Cluj

Publicat: miercuri, 17 Mai 2017 , ora 0.00
Cea de-a X-a ediție a Turneului Internațional "Stradivarius" continuă astăzi pe scena Sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic al Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca prin concertul cameral susținut de violonistul Alexandru Tomescu, pianista Sânziana Mircea și bandoneonistul Omar Massa. Ediția din acest an a turneului Stradivarius propune o întâlnire cu valori ale muzicii clasice universale care au contribuit la dezvoltarea acestei arte; o călătorie muzicală unică, redată în formulă de trio vioară - pian - bandoneon a celor 4 Anotimpuri la Buenos Aires de Astor Piazzola și a altor pagini semnate de Manuel de Falla, Enrique Granados și Pablo de Sarasate. Recitalul începe la ora 20.00.