Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Concursul de Pian 'Irina Șațchi' a ajuns la final

Publicat: duminică, 30 Aprilie 2017 , ora 0.00
Cea de-a zecea ediție a Concursului de Pian „Irina Șațchi” se încheie în această dimineață, în Sala Lahovari a Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea. De la ora 10:00, este programat recitalul câștigătorilor de anul trecut ai marelui premiu, Mario Victor Lucaci din Iași și Anita Ioana Stoica, de la București. În continuare, de la 10:30, are loc Concertul de Gală, în cadrul căruia va fi anunțat și câștigătorul Marelui Premiu „Irina Șațchi”, în valoare de 1000 de euro. Anul acesta, din juriul concursului au făcut parte pianiștii și profesorii Viniciu Moroianu (președinte), Lavinia Coman, Csiky Boldizsar, Corina Ibănescu, Carmen Botezatu Enescu și Camelia Pavlenco.