Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

'Madama Butterfly' la Teatrul Național de Operă și Balet 'Oleg Danovski' din Constanța

Publicat: sâmbătă, 18 Martie 2017 , ora 0.00
„Madama Butterfly”, una dintre cele mai îndrăgite opere din creația lui Giacomo Puccini, poate fi urmărită astăzi, începând cu ora 19:00, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța. Soprana de origine japoneză Akiko Hayakawa va da viață rolului principal, iar alături de ea mai urcă pe scenă mezzo-soprana Lucia Mihalache și tenorii Anton Zidaru și Doru Iftene, printre alții. Conducerea muzicală este asigurată, de această dată, tot de un artist japonez, Koichi Inoue, iar regia îi aparține lui Ognian Draganov.