Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

'Otello' pe afișul Operei Române din Cluj

Publicat: luni, 14 Noiembrie 2016 , ora 0.00
Opera Națională Română din Cluj-Napoca își invită publicul la începutul acestei săptămâni la un spectacol verdian: "Otello", în regia lui Mihai Măniuțiu. Evoluează ca soliști tenorul Hector Lopez, interpret al rolului titular, baritonul Ludovic Kendi - în "Jago" și soprana Carmen Gurban - "Desdemona". Participă orchestra, corul și ansamblul de balet ale Operei Române din Cluj, sub bagheta dirijorală a lui Adrian Morar. Spectacolul este programat pentru ora 18:30.