Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

'Cvartetul Transilvan' evoluează în Festivalul 'Toamna Muzicală Clujeană'

Publicat: joi, 20 Octombrie 2016 , ora 0.00
Sala Studio a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca găzduiește astăzi, 20 octombrie 2016, un nou recital din seria de Serate camerale organizate de Filarmonica "Transilvania", în cadrul Festivalului "Toamna Muzicală Clujeană". În fața publicului se va afla, de la ora 19,00, Cvartetul "Transilvan" alcătuit din violoniștii Gabriel Croitoru și Nicușor Silaghi, violistul Marius Suărășan și violoncelistul Vasile Jucan, împreună cu Dorin Marc- contrabas și pianistul Daniel Goiți. Pe afiș - 8 Bagatele pentru cvartet de coarde de Adrian Pop, Cvartetul de coarde nr. 19 KV 465 în Do major de Wolfgang Amadeus Mozart și Cvintetul cu pian în La major "Păstrăvul" de Franz Schubert.
Festivalul "Toamna Muzicală Clujeană", ajuns la ediția cu numărul 50, se desfășoară între 7 și 28 octombrie 2016.