Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Cello Quartet în recital la Sala Thalia din Sibiu

Publicat: luni, 18 Aprilie 2016 , ora 0.00
Ansamblul austriac Cello Quartet, aflat în turneu în principalele orașe ale României, poposește astăzi, 18 aprilie 2016, la Sibiu. Compozitorul și violoncelistul austriac Rudolf Leopold a înființat această formație alături de trei dintre discipolii săi: Crina Varga, András Gyenge și Előd Zágoni.
Aspectul inedit al acestui eveniment ține componența puțin obișnuită a acestei formații – de patru violoncele – și, implicit, a programului, întrucât un repertoriu standard pentru o astfel de formație este aproape inexistent. Astfel, în afara Suitei în Do major de Aleksandr Kuznetsov, celelalte lucrări reprezintă transcripții, realizate, în parte, de Rudolf Leopold: Concertul în Re major de Georg Philipp Telemann, Adagio și Allegro în fa minor de Wolfgang Amadeus Mozart, Andante în si minor de Franz Schubert. Programul mai cuprinde și o lucrare contemporană, "Furioso", scrisă în 1996 de compozitorul și violoncelistul englez Graham Waterhouse. Recitalul va avea loc la Sala Thalia din Sibiu, de la ora 19.00.