Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Jazzul se ascultă în Parc la Cluj

Publicat: sâmbătă, 5 Iulie 2014 , ora 20.05
Festivalul Jazz in the Park de la Cluj propune astăzi, 5 iulie 2014 o agendă interesantă. Această zi îi aduce în parcul Central pe membrii trupei Youvenis, un proiect-manifest coordonat de prof. Dan Tohănean și consacrat muzicii de calitate, interpretată live și pe membrii formației JazzyBIT, trio de jazz, latino, funk și blues. Vor încheia a doua zi de festival cei de la Moonlight Breakfast, cu o combinație de "retroelectro" și vocal de jazz și care vin împreună cu ansamblul Les Ateliers Nomad, care va realiza un spectacol cu efecte vizuale ce va îmbogăți reprezentația muzicală. Activitățile muzicale sunt dublate de diverse ateliere și activități care se vor desfășura sub egida evenimentului.