Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Astăzi are loc, la Filarmonica din Craiova, deschiderea stagiunii estivale a instituției

Publicat: vineri, 28 Iunie 2013 , ora 14.44
Filarmonica „Oltenia” din Craiova găzduiește în această seară, de 28 iunie 2013, un concert simfonic ce îl va avea la pupitru pe tânărul dirijor Constantin Grigore, iar în postura de solist – pe violoncelistul Elvis Ciuculescu. Alături de pagini simfonice selectate din creația compozitorilor Theodor Rogalski, Bedrich Smetana, Antonin Dvorak și Johannes Brahms – între alții, în program sunt reunite Variațiunile op. 33 de Piotr Ilici Ceaikovski pe o temă rococo pentru violoncel și orchestră. Ora de începere a serii muzicale este 19,00.

Concertul deschide stagiunea estivală a Filarmonicii « Oltenia », care va continua până în 16 septembrie.