Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Muzică și kendo la Festivalul 'Timișoara muzicală'

Publicat: marți, 21 Mai 2013 , ora 12.48

După exact patru ani de la premiera absolută, în cadrul Festivalului "Timișoara muzicală", are loc astăzi, 21 mai 2013, de la ora 19.00, în Sala Capitol a Filarmonicii «Banatul» un spectacol de percuție contemporană și kendo. Doru Roman, împreună cu studenții săi, reuniți în Ansamblul «Percutisimo», vor interpreta un program ce cuprinde lucrări ale unor compozitori japonezi, alături de o piesă semnată de Violeta Dinescu. Pe aceste acorduri muzicale, kendo-ka vor executa tehnici de scrimă japoneză, formă cu partener, dar și lupte libere. Spectacolul va mai cuprinde un moment de Iaido, arta sabiei, susținut de sensei Florin Ianăș, președintele Clubului Sam-sho, și o secvență de kyudo, realizată de Corneliu Nicoară. După ce a avut premiera mondială pe scena Festivalului Internațional Timișoara Muzicală al Filarmonicii Banatul în fața a peste 800 de spectatori, în 2009, spectacolul a fost invitat în Serbia, la București în Săptămâna Internațională a Muzicii Noi și pe scena Centrului Cultural Aurel Stroe din Bușteni și la Caransebeș.