Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Un nou studiu genetic oferă informații despre cauzele morții lui Beethoven

Publicat: joi, 23 Martie 2023 , ora 12.34
Cercetători de la Universitatea din Cambridge au realizat analiza genomică a ADN-ului din mai multe șuvițe de păr ce au aparținut lui Ludwig van Beethoven. Conform studiului publicat în urma acestor analize, compozitorul a fost predispus la afecțiuni hepatice. Asocierea dintre acest risc și consumul de alcool în timpul vieții muzicianului ar fi condus la boala care a provocat, în 1827, moartea lui Beethoven.
Dintre cele opt șuvițe de păr analizate, șapte au oferit ADN suficient pentru teste, iar cinci au fost identificate drept aparținând aceluiași individ.
Împreună cu factorii genetici și consumul alcoolului, a fost confirmată și infectarea cu virusul hepatitei B, aceste trei variabile fiind considerate de specialiști drept posibile cauze pentru ciroza care a cauzat, probabil, moartea compozitorului.
Nu au fost găsite, însă, cauze genetice ale pierderii auzului pe care Beethoven a suferit-o, nefiind posibilă nici confirmarea sau infirmarea diagnosticelor propuse în mod frecvent pentru afecțiunea ce a afectat cariera și viața lui Beethoven.
Petre Fugaciu