Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Filarmonica din Viena – scrisoare de susținere a orchestrei Operei Metropolitan

Publicat: miercuri, 3 Martie 2021 , ora 0.00
Luna aceasta se împlinește un an de când activitatea Operei Metropolitan din New York a fost oprită din cauza pandemiei. Muzicienii angajați în cor și orchestră, precum și personalul tehnic de specialitate nu au mai fost remunerați în toată această perioadă, situația provocând îngrijorare și indignare în rândul colegilor de breaslă. Artiști de renume, precum Riccardo Muti sau Daniel Barenboim au pledat public în favoarea acestora. Cel mai recent gest de susținere vine din partea Filarmonicii din Viena, care prin intermediul unei scrisori deschise precizează că o treime dintre muzicienii Operei Metropolitan nu-și mai pot permite să trăiască în New York. Unii au reușit să se alăture altor ansambluri muzicale, inclusiv din Europa, iar alții au fost nevoiți să se reprofileze. În condițiile actuale, procentul va crește, astfel încât acordarea unor ajutoare financiare din partea conducerii Operei, dar și din partea autorităților este vitală. În scrisoarea Filarmonicii din Viena se subliniază faptul că muzicienii Operei newyozkeze sunt unii dintre cei mai buni din lume, cu o contribuție relevantă pentru prestigiul global al instituției, pierderea lor având un impact devastator. La scurt timp după publicarea acestei scrisori, Filarmonica din Munchen și-a anunțat aprecierea față gestul colegilor vienezi și solidaritatea cu muzicienii americani. Recent, soprana Angela Gheorghiu s-a implicat în susținerea cauzei muzicienilor, organizând un recital difuzat on-line. Cu această ocazie a fost acompaniată, de la distanță, grație tehnologiei, de un grup de instrumentiști din orchestra Operei Metropolitan. Banii încasați pe biletele care permit vizionarea recitalului vor fi donați muzicienilor.
Florica Jalbă