Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Cristina Păsăroiu și Ioan Hotea cântă în Manon la Teatrul din Wiesbaden

Publicat: vineri, 14 Februarie 2020 , ora 0.00
Soprana Cristina Păsăroiu și tenorul Ioan Hotea cântă în spectacolul cu opera "Manon" de Jules Massenet, pe scena Teatrului din Wiesbaden, în Germania. Cei doi artiști români pot fi urmăriți în rolurile principale - "Manon" și "des Grieux". Împreună cu ei evoluează baritonul Christopher Bolduc - în rolul lui "Lescaut", basul Florian Kontschak în partitura "Baronului des Grieux" și tenorul John Heuzenroeder - în rolul "Guillot-Morfontaine". Soliștii, orchestra și corul teatrului german se află sub conducerea dirijorală a lui Jochen Rieder. Punerea în scenă este realizată de regizorul Bernd Mottl și a avut premiera în octombrie 2017. Spectacolul cu "Manon" de Massenet va fi reluat în serile de 14, 22 februarie și 6 martie 2020, cu aceeași distribuție, la Opera din Wiesbaden.
Irina Cristina Vasilescu