Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Sonoro Interferențe 2018 - concert la Traunstein

Publicat: vineri, 24 August 2018 , ora 0.00
Tineri muzicieni, beneficiari ai bursei SoNoRo-Intereferențe, pot fi urmăriți și astăzi cântând în Germania, la Traunstein, la finalul unei săptămânii de pregătire, în care au lucrat sub îndrumarea unor muzicieni și profesori de la renumite școli de muzică din Europa.
SoNoRo-Interferențe propune, formează și promovează elita tinerilor muzicieni, oferind publicului român și internațional concerte gratuite susținute la finalul fiecărui workshop. Bilanțul programului SoNoRo-Interferențe dedicat tinerilor muzicieni români arată că peste 300 de tineri au beneficiat de bursele Interferențe de-a lungul anilor.
În anul 2018, au fost selecționați 30 de tineri care studiază la colegii din București, Timișoara, Iași, Cluj, precum și în cadrul unor prestigioase instituții din Austria, Germania, Marea Britanie și Elveția.
La Centrul Culturii din Traunstein evoluează, în această seară, bursierii și cei care i-au îndrumat în creații de Felix Mendelssohn, Wolfgang Amadeus Mozart, Jean Cras, Franz Schubert și Johannes Brahms.
Ștefan Costache