Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Guvernul scoțian mărește finanțarea pentru 'Sistema Scotland'

Publicat: luni, 14 Martie 2016 , ora 16.29

 Un program destinat orchestrelor de tineret ce se desfășoară în trei dintre cele mai defavorizate zone ale Scoției va beneficia de o substanțială creștere a finanțării, în valoare de 2,5 milioane de lire sterline, din partea guvernului scoțian, pentru următorii patru ani.

 "Sistema Scoția", replică insulară a celebrului model de educație muzicală din Venezuela, implică peste 1500 de copii și tineri din Raploch (Stirling), Govanhill (Glasgow) și din Torry - regiunea Aberdeen. Scopul este acela de a transforma în bine viețile acestora, să le ofere oportunități și noi perspective prin programul "Big Noise", destinat orchestrelor de tineret. Recent anunțata finațare ar urma să permită altor 700 de tineri să beneficieze de acest program. "Mediul din care provine un copil nu ar trebui să reprezinte un obstacol pentru acesta în a lua parte activ la viața culturală și în a se bucura de beneficiile incalculabile pe care le poate aduce arta." - e de părere Fiona Hyslop, Ministrul scoțian al culturii. "Sper ca fiecare copil și tânăr din Scoția să aibă posibilitatea de a-și atinge întregul potențial și de a-și împlini ambițiile." Ea a mai subliniat că evaluări independente au arătat că "Sistema Scoția" contribuie în mod evident la creșterea speranței, a aspirațiilor și încrederii de sine din perspectiva copiilor implicați.

 Proiectul se bazează pe metodele "El Sistema" implementate, la scară națională și cu mare succes, în Venezuela. Prima orchestră din Scoția cu acest profil a luat ființă în 2008, la Raploch iar a doua i-a urmat, în localitatea Govanhill, în 2013. Un al treilea Centru "Big Noise" a apărut în Aberdeen, în 29 iunie 2015.
 Guvernul scoțian a oferit fonduri de 1,57 milioane de lire în ultimii 4 ani, pentru susținerea acestui program.

Ștefan Costache