Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Festivalul Altrerisonanze la Roma

Publicat: duminică, 1 Noiembrie 2015 , ora 0.00
Cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional "Altrerisonanze - de la antic la modern, între românesc și universal" continuă la Roma. În cel de-al doilea concert de pe agendă, programat astăzi, 1 noiembrie 2015, la Oratorio del Caravita din capitala italiană, vor fi interpretate transcripții de Andrea Riderelli ale unor lucrări de George Enescu și Mihail Jora, precum și pagini muzicale semnate Gustav Mahler. Ansamblul Altrerisonanze va fi condus de Andrea Riderelli - dirijor care s-a perfecționat în România și a concertat la pupitrul unor ansambluri simfonice din țara noastră.