Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Angela Gheorghiu - la Opera de Stat din Viena

Publicat: miercuri, 12 Martie 2014 , ora 15.52
Soprana Angela Gheorghiu evoluează din nou astăzi, 12 martie 2014, la Opera de Stat din Viena. Artista română interpretează rolul titular în spectacolul "Adriana Lecouvreur" de Francesco Cilea, condus de la pupitrul dirijoral de Evelino Pidò. Printre partenerii de scenă ai Angelei Gheorghiu se numără tenorul Massimo Giordano, baritonul Roberto Frontali și mezzo-soprana Elena Zhidkova. Aceasta este ultima reprezentație cu spectacolul "Adriana Lecouvreur" din actuala stagiune a Operei vieneze.