Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Premieră mondială la Sala Pleyel din Paris

Publicat: vineri, 29 Martie 2013 , ora 12.30
În premieră mondială este prezentat în 29 martie 2013, la Sala « Pleyel » din Paris, spectacolul «La Chute de Fukuyama» («Căderea lui Fukuyama») pentru patru soliști, cor și orchestră de Grégoire Hetzel, având la bază un libret de Camille de Toledo. Aflat la granița dintre ficțiune și realitate, subiectul acestei opere este legat de atentatele din 11 septembrie 2011 petrecute în Statele Unite ale Americii și efectul lor asupra personajului principal - politicianul și profesorul american Francis Fukuyama - căruia îi dă viață baritonul Kevin Greenlaw. Celelate roluri sunt interpretate de mezzo-soprana Jennifer Larmore, tenorul Tom Randle și soprana Isabelle Cals. La pupitrul Orchestrei Filarmonice Radio France se va afla dirijorul Daniel Harding. Aceasta este prima operă a lui Grégoire Hetzel, un apreciat scriitor și compozitor de muzică de film născut în anul 1972 în Franța, care a colaborat până acum cu cineaștii Arnaud Desplechin și Emmanuel Bourdieu.