Arhivă : Actualitatea internațională Înapoi

Imnurile tuturor ţărilor participante la Olimpiada de la Londra - orchestrate şi inregistrate in această nouă formulă

Publicat: miercuri, 25 Iulie 2012 , ora 17.42
-Imnurile naţionale ale ţărilor participante vor beneficia de versiuni orchestrate, simfonice, la Jocurile Olimpice de la Londra, in ideea de a pune şi mai mult in evidenţă faptul că muzica reprezintă un domeniu privilegiat in tradiţia britanică. Astfel, ediţia 2012 a Jocurilor Olimpice a propus o sarcină muzicală impresionantă: inregistrarea noilor versiuni ale imnurilor celor 205 ţări participante, in aranjamentul compozitorului britanic Philip Sheppard şi interpretarea Orchestrei Filarmonice din Londra. Alegerea versiunilor simfonice a fost determinată de faptul că "adesea imnurile sunt interpretate de o manieră intr-un fel militară, de către fanfare (...), in vreme ce, dimpotrivă, desfăşurarea Jocurilor Olimpice reprezintă momente unde armele tac şi unde se speră că luptele incetează" - a observat Philip Sheppard in timpul unei emisiuni difuzate de postul de radio BBC 4. Şi, cum rolul imnurilor este de a acompania ceremoniile de decernare de medalii, o acţiune care durează aproximativ un minut, unele imnuri au trebuit comprimate, iar altele lungite, cum este cazul celui al Ugandei, care nu durează decat cateva secunde, a explicat Sheppard. Aceste aranjamente au fost supuse aprobării autorităţilor din fiecare ţară. De asemenea, Orchestra Simfonică de la Londra a fost insărcinată să inregistreze părţile orchestrale ale ceremoniilor de deschidere şi inchidere ale Jocurilor Olimpice, din 27 iulie şi, respectiv, 12 august.