Maestre Nikolai Luganski, suntem bucuroşi să vă putem asculta din nou la Festivalul Enescu. Ce amintiri păstraţi prezenţelor dumneavoastră anterioare în Festival?

Am amintiri foarte plăcute. Am mai participat de două ori la Festivalul Enescu, o dată am cântat la Sala mare a Palatului, iar apoi am avut un recital la Ateneul Român, o sală foarte frumoasă pentru muzică de cameră care mi-a plăcut foarte mult. Publicul şi persoanele cu care am comunicat au fost foarte amabile, prietenoase, aşa că mă bucur să pot veni din nou la Bucureşti.

În 2012, aţi fost de asemenea invitat să susţineţi un recital în cadrul Zilelor Lipatti, la Ateneul Român. Aţi cântat atunci lucrări de Janacek, Liszt şi Rahmaninov. Cu ce gânduri aţi primit invitaţia de a cânta într-un festival dedicate lui Lipatti?

Dinu Lipatti este unul dintre cei mai mari pianişti ai tuturor timpurilor. Este unul dintre favoriţii mei, ale cărui înregistrări le-am ascultat încă de la vârsta de 7-8 ani. Primul meu profesor care mi-a îndreptat paşii către pian mi-a spus despre Lipatti că este cel mai bun interpret al lui Chopin, aşa că pentru mine a fost o mare onoare să fiu invitat să susţin un recital în memoria lui Dinu Lipatti.

Ce apreciaţi în interpretările lui Dinu Lipatti?

Sunt multe lucruri pe care le apreciez la arta lui Dinu Lipatti. În primul rând acel simţ al echilibrului între frumuseţe, formă, sunet, tehnică. Acest echilibru nu cred că a fost rezultatul unei munci asidue, ci ceva înnăscut, la fel ca la Mozart. După mine, Dinu Lipatti nu a parcurs un drum pentru a ajunge la această combinaţie între emoţie şi structură. Pur şi simplu, era în natura lui.

Cântaţi multă muzică rusească. În 2016, aţi celebrat cei 125 de ani de la naşterea lui Prokofiev, cântând integral concertele lui. Aţi derulat un turneu cu aceste lucrări?

A fost o serie cu cele 5 Concerte de Prokofiev în Scoţia, pe care apoi le-am cântat în diferite alte locuri. Însă, în Scoţia, pe toată durata anului 2016, am cântat toate cele 5 Concerte. A fost interesant pentru că cele cu nr.2 şi 3 le-am cântat adesea, nr.1 l-am cântat mai rar, iar Concertele nr.4 şi 5 le-am studiat special pentru acest proiect şi le-am interpretat pentru prima oară atunci. A fost o experienţă inedită, am cântat cele două concerte complet noi pentru mine, împreună cu Orchestra Regală Scoţiană şi cu dirijori diferiţi. Am fost de 4 ori în Scoţia pe parcursul lui 2016. Prokofiev este unul dintre compozitorii mei preferaţi, aşa că m-am bucurat foarte mult de aceste momente.

Anul acesta, la Bucureşti, veţi cânta Concertul nr.3 de Serghei Prokofiev. Ce vi se pare special la acest concert, spre deosebire de celelalte lucrări de gen ale compozitorului rus?

Este probabil cea mai pozitivă şi mai luminoasă lucrare a lui Prokofiev. A început să o scrie în 1917, un an tragic pentru Rusia. Însă Prokofiev era departe de viaţa politică, aşa că a scris una dintre cele mai optimiste lucrări. Muzica rusească este în general asociată cu nostalgia, cu tristeţea, tragismul, iar Concertul nr.3 nu are nimic din toate acestea. Este plin de bucurie, de energia tinereţii, de mişcare. Este una dintre cele mai strălucitoare lucrări din întreg repertoriul muzical rusesc.

L-aţi şi înregistrat, în 2013, împreună cu dirijorul Kent Nagano şi Orchestra Simfonică Germană din Berlin. Cum a fost acea experienţă?

A fost foarte interesant. Cânt adesea cu Kent Nagano. Şi acum, recent, am interpretat Concertul nr.5 de Beethoven la Festivalul de la Ravinia cu Nagano la pupitrul dirijoral. De-a lungul timpului am cântat împreună multe lucrări: Beethoven, Grieg, Schumann. Înregistrarea despre care vorbiţi a fost interesantă, dar nu foarte simplu de realizat, pentru că nu mai cântasem Concertul de Prokofiev împreună cu această orchestră. Am avut o repetiţie şi apoi imediat înregistrarea. Nu a fost simplu deloc, însă rezultatul cred că nu este rău deloc. Sunt mulţumit de imprimare. Kent Nagano fusese dirijorul şef al Orchestrei Simfonice Germane şi după încheierea contractului păstrase legături foarte frumoase cu muzicienii, aşa că a fost invitat să înregistreze Concertul de Grieg şi Concertul nr.3 de Prokofiev, împreună cu mine. Imprimările au avut loc în Jesu Christ Kirche din Berlin, o biserică mare, în care s-au realizat multe alte înregistrări importante.

În această stagiune aţi debutat împreună cu două mari orchestre: Filarmonica din Berlin şi Orchestra Simfonică din Viena. Ce ne puteţi spune despre aceste debuturi?

Au fost experienţe frumoase. Cu Orchestra Simfonică din Viena am cântat de asemenea Concertul nr.3 de Prokofiev, iar cu Orchestra Filarmonicii din Berlin Rapsodia scrisă de Rahmaninov pe o temă de Paganini. Ambele orchestre sunt minunate, întotdeauna este un lucru special să cânţi împreună cu Filarmonica din Berlin, care nu pare a fi o orchestră obişnuită, ci mai degrabă un grup de solişti extraordinari. Uneori, în repetiţii cu alte orchestre simţi că atingi un anumit nivel, care ulterior, în concert se pierde. Cu Filarmonica din Berlin se întâmplă exact invers. Nu spun că nu ar fi extraordinari încă de la prima repetiţie, ci că în fiecare concert membrii orchestrei se comportă fiecare în parte ca şi când ar fi solist şi cântă şi mai bine decât la repetiţii.

Aţi lansat anul acesta, la Casa de discuri Naïve Records, un nou CD ce cuprinde Grande Sonata şi Anotimpurile de Ceaikovski. De ce aţi ales aceste lucrări?

Am imprimat cele două lucrări în urmă cu doi ani, în decembrie 2015. Iubesc multe muzici şi îl iubesc pe Ceaikovski, un geniu componistic, însă nu şi un mare pianist. În muzica lui pentru pian găseşti lucruri minunate, dar uneori incomode pentru pianist, scrise oarecum ciudat. Grande Sonata este o lucrare foarte frumoasă, o simfonie pentru pian solo. Am cântat-o, la fel ca şi o parte din Suita Anotimpurile, la Concursul Ceaikovski, pe care l-am câştigat în 1994. De atunci, timp de 20 de ani, nu am mai revenit la această Sonată. În ceea ce priveşte Anotimpurile, anumite secţiuni le-am cântat pentru prima oară pentru aceste înregistrări, iar pe celelalte nu le mai cântasem de multă vreme. Timpul te schimbă şi atunci şi interpretările tale sunt diferite, astfel că atunci când te întorci la partituri pe care nu le-ai mai cântat de mult, este foarte interesant. Anumite lucruri rămân, altele se schimbă.

Pregătiţi deja un nou proiect discografic?

Voi intra din nou în studioul de înregistrări după o zi şi jumătate de la concertul din Bucureşti pentru înregistrarea celor 24 de Preludii de Rahmaninov, la Bruxelles. Aşa că de la Bucureşti voi merge direct acolo. Este un proiect amplu. Nu sunt sigur că vor intra toate cele 24 de Preludii pe un singur CD, probabil vor apărea 2 CD-uri. Printre ele, Preludiul op.3 nr.2 care l-a făcut celebru pe Rahmaninov în întreaga lume, apoi cele 10 Preludii op.2. Rahmaninov a decis să încheie ciclul compunând preludii în toate cele 24 de tonalităţi şi a scris 13 Preludii op.32, iar eu le voi înregistra pe toate.

Cum decurge colaborarea dumneavoastră cu dirijorul Mihail Pletniov şi Orchestra Naţională a Rusiei?

Colaborez de mult timp cu aceşti muzicieni. Prima noastră întâlnire pe scenă a fost în 1996, la Londra. Mihail Pletniov conducea atunci Orchestra Filarmonicii londoneze, iar de atunci am concertat regulat. Îl admir pe Pletniov ca muzician, pianist şi compozitor. Am cântat de două ori Capriciile sale pentru pian şi orchestră. Consider că este totodată şi un dirijor excepţional. S-a dezvoltat incredibil de mult în această direcţie în ultimii 25 de ani şi a devenit unul dintre cei mai mari maeştri cu care am colaborat. Sunt foarte fericit că putem cânta împreună aproape în fiecare stagiune, am făcut turnee lungi în Europa. Când eram mai tânăr, l-am rugat de două să mă asculte cântând şi să-mi dea câteva sfaturi. A fost un lucru foarte important pentru mine. Iar Orchestra Naţională a Rusiei este una specială. Un ansamblu tânăr, înfiinţat în 1990, ce combină tradiţia rusă şi cea europeană, în special tradiţia engleză pentru că poate învăţa foarte repede şi cânta muzici foarte diferite, stiluri diverse, ceea ce îl diferenţiază de celelalte orchestre ruseşti. Sunt de asemenea foarte flexibili în colaborarea cu soliştii, aşa că este simplu şi plăcut să cânţi împreună cu această orchestră, fondată şi condusă de Mihail Pletniov.