Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

S#arp Festival la Ateneul Român

Publicat: vineri, 11 Noiembrie 2022 , ora 9.11

Artist în rezidență al Filarmonicii "George Eenscu", Daniel Ciobanu, declara în ianuarie 2021, la preluarea acestui post, următoarele: "... am în sfârșit ocazia să pot implementa un program complex care să nu fie strict relaționat cu muzica clasică; vom integra destul de multe aspecte sociale de-a lungul rezidenței. Dintotdeauna am avut instinctul de a uni oarecum forțele artei, nu doar din punctul de vedere al muzicii, dar și din celelalte puncte de vedere, ale dansului, picturii ș.a.m.d., și acesta e un moment prielnic. Pot duce câteva din fanteziile artistice la final pe o scenă cu un renume și o putere de a crea niște tradiții și a răspândi ce se întâmplă cultural pe scena Ateneului."

O dorință care s-a concretizat odată cu prima ediție a S#arp Festival, desfășurată în perioada 29 septembrie - 2 octombrie 2022 sub cupola Ateneului Român. Cu acest festival, Filarmonica "George Enescu" și-a deschis stagiunea camerală 2022 - 2023. Cele patru recitaluri al festivalului au adus împreună artiști din șase țări, muzicieni cu cariere remarcabile și laureați ai unor importante concursuri internaționale.

Desigur, personajul principal a fost Daniel Ciobanu, artist în rezidență al Filarmonicii, unul dintre cei mai apreciați pianiști din tânăra generație, câștigător al Premiul al II-lea și al Premiului Publicului la Concursul Arthur Rubinstein - Tel Aviv, ediția 2017. Muzica de cameră, muzica de jazz și dansul contemporan și-au dat întâlnire în cele patru seri din S#arp Festival pe care le veți asculta la Concertele Radio România Muzical.

În 29 septembrie, în prima seară a festivalului, Daniel Ciobanu a urcat pe scenă alături de Simon Trpèeski. Invitat frecvent să cânte cu cele mai prestigioase orchestre din Europa și SUA, pianistul din Macedonia de Nord a revenit pe podiumul Ateneului Român într-un veritabil duel al prietenilor. Solo, la un singur pian sau la două piane, cei doi interpreți au invitat publicul să traverseze istoria muzicii prin universul dansului, în muzica lui Ravel, Grieg, Mozart, Schubert și BuŸarovski.

Puteți asculta înregistrarea primului recital din S#arp Festival, joi 17 noiembrie, ora 19.30 la Concertele Radio România Muzical.


Jeanine Costache