Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Pianiștii Daniel Petrică Ciobanu și Alexander Gadjiev la Concertele Radio România Muzical

Publicat: luni, 4 Noiembrie 2019 , ora 15.36

"Conversații în oglindă" - s-a intitulat recitalul excepțional susținut de pianiștii Daniel Petrică Ciobanu și Alexander Gadjiev în deschiderea celei de-a treia ediții a Festivalului de Duo Majura. Desfășurat în perioada 27 septembrie - 6 octombrie, festivalul este un proiect care aduce în prim plan zona de DUO pianistic la patru mâini, la două piane și duo voce-pian. Festivalul de Duo Majura a comemorat, anul acesta, 90 de ani de la nașterea reputatului artist și pedagog român al cărui nume îl poartă.

În 27 septembrie 2019, sub cupola Ateneului Român, festivalul a fost inaugurat cu recitalul la două piane susținut de Daniel Petrică Ciobanu și Alexander Gadjiev - doi dintre cei mai apreciați tineri muzicieni ai momentului. "Plecând de la Bourgeoisie et Debauch și terminând cu Ritualul preistoric al sacrificiilor", tinerii pianiști au propus publicului o incursiune în muzica secolului XX pe parcursul unor capodopere de Maurice Ravel și Igor Stravinsky. "Un sunet plin și luminos, o poezie imensă pianistică, sensibilitate, o originalitate fără ego copleșitor" - astfel de aprecieri au însoțit recitalul susținut de cei doi muzicieni la Sala Mare a Ateneului Român, în 27 septembrie, iar două zile mai târziu la Conservatorul Santa Cecilia din Roma.

"Conversații în oglindă", recitalul susținut de pianiștii Daniel Petrică Ciobanu și Alexander Gadjiev, este propunerea Concertelor Radio România Muzical din 7 noiembrie 2019, ora19.30.


Jeanine Costache