Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Violoncelistul Andrei Ioniță și pianista Naoko Sonoda la Concertele RRM

Publicat: vineri, 12 Iulie 2019 , ora 11.12

"...O inițiativă absolut minunată" - astfel a fost salutat festivalul Moștenitorii României Muzicale, ce a debutat în octombrie anul trecut. Festivalului Moștenitorii României Muzicale, organizat de Radio România Muzical cu prilejul aniversării Centenarului Marii Uniri și a 90 de ani de Radio România, i s-a alăturat Rotary Club Pipera. Manifestarea a adus în fața publicului bucureștean tineri muzicieni români, aplaudați pe numeroase scene din străinătate și care, în ultima perioadă, au fost autorii unor realizări discografice apreciate.

Un recital "sold out", mult așteptat de publicul bucureștean a fost acela susținut în 15 aprilie 2019, la Sala Radio de violoncelistul Andrei Ioniță și pianista Naoko Sonoda. De altfel, violoncelistul a revenit la Sala Radio și în 14 iunie, fiind invitatul Orchestrei Naționale Radio în ultimul concert al stagiunii 2018 - 2019.

Andrei Ioniță a câștigat atenția lumii muzicale internaționale în 2015, prin trimful său în Concursul Internațional Ceaikovski de la Moscova. A devenit atunci primul român care a cucerit medalia de aur la această competiție, una dintre cele mai importante din lume. A cântat atunci alături de Naoko Sonoda, aceasta fiind distinsă cu premiul pentru cel mai bun pianist. În ultimii ani, Andrei Ioniță a evoluat în mai multe recitaluri alături de pianista japoneză specializată în muzica de cameră. Naoko Sonoda și Andrei Ioniță au studiat la Universitatea de Arte din Berlin.

Din 2017, Naoko Sonoda este și pianist-acompaniator în cadrul stagiunii de la Carnegie Hall din New York, unde a și cântat împreună cu Andrei Ioniță anul trecut. Tânărul violoncelist a cântat deja pe scene prestigioase din Europa, Statele Unite ale Americii și Asia, în recital sau în concerte alături de orchestre importante. În România, a fost invitat în Festivalurile Enescu și RadiRO. Între anii 2016-2018, Andrei Ioniță a fost parte a proiectului "BBC New Generation Artists"; înregistrări realizate pentru BBC au fost editate pe un disc lansat în luna martie la casa Orchid Classics, prezentat cu prilejul recitalului din 15 aprilie și în România.

Marți, 16 iulie, ora 19.30, la Concertele Radio România Muzical aveți întâlnire cu doi muzicieni extraordinari: violoncelistul Andrei Ioniță și pianista Naoko Sonoda.


Jeanine Costache