Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Coloane sonore premiate ale anului 2018, la Play! - duminică, 7 iulie, ora 18.30

Publicat: vineri, 5 Iulie 2019 , ora 11.58

Duminică, de la ora 18:30, sărim de la nostalgia unor personaje ca Mario, Sonic sau Pac-Man - direct în actualitate. Vă întâlniți, la Play!, cu cele mai premiate producții realizate în 2018 în industria jocurilor video.

În fruntea clasamentului s-a aflat, detașat, jocul God of War lansat de Santa Monica Studio în luna aprilie. Titlul american a fost desemnat cel mai bun joc al anului 2018 la două dintre cele mai importante ceremonii dedicate acestui sector artistic: Premiile BAFTA Games - unde a fost nominalizat la nu mai puțin de 10 categorii și The Game Awards, decernate la Los Angeles în 6 decembrie 2018. Compozitorul american Bear Mccreary a câștigat Premiul Academiei Britanice de Film și Televiziune (BAFTA) pentru cea mai bună coloană sonoră a unui joc video și tot God of War a fost considerat și jocul cu cel mai bun sunet.

La un pol stilistic opus, al sugestiei și al intimității sonore se află Florence - proiect câștigător la categoria celor mai bune jocuri pentru telefoanele mobile și nominalizat pentru cea mai bună coloană sonoră. Muzicianul în vârstă de 27 de ani Kevin Penkin - absolvent al unui master de Compoziție pentru producții ecranizate la Colegiul Regal de Muzică din Londra - a creat o muzică ce susține atmosfera imprimată în joc de creatorul Ken Wong. Realizat de un studio indie, Florence a fost un joc unanim apreciat de critici și de public pentru realismul subiectului și modul de tratare a acestuia; prezintă episoade din viața și povestea de dragoste dintre o tânără în vârstă de 25 de ani - Florence Yeoh și un violoncelist pe care aceasta îl întâlnește în parc. Coloana sonoră a fost lansată într-o ediție limitată pe disc de vinil, în 14 februarie anul acesta, la sărbătorirea unui an de la lansarea jocului. Iar feliile de viață, situațiile sociale pe care povestea le ilustrează sunt sugerate de Kevin Penkin prin atitudini componistice diverse.

Utilizând un limbaj oarecum similar cu cel din Florence, compozitoarea Lena Raine semnează coloana sonoră a jocului Celeste, care a fost răsplătită cu nominalizări atât la BAFTA, cât și la The Game Awards din 2018.

Ne vom întoarce, în a doua jumătate, la universul sonor impunător al zeilor și al super eroilor pe care îl experimentăm și la începutul emisiunii (prin God of War). Vom asculta teme din Marvel's Spider-Man, a cărui muzică este semnată de John Paesano și nominalizată la categoria "cea mai bună coloană sonoră a anului 2018" - în cadrul The Game Awards.

Voi încheia această rapidă trecere în revistă a celor mai premiate muzici din jocuri video din anul 2018 cu fragmente din universul sonor al jocurilor Ni No Kuni 2 (Level-5) și Octopath Traveler (Square Enix).

Ana Diaconu