Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

'Aquarela do Brasil' revine în grila de vară la Radio România Muzical

Publicat: vineri, 14 Iunie 2019 , ora 10.39

Cum poți prezenta un univers în doar câteva capitole? Cum poți explica imensa influență pe care muzica tradițională o are asupra muzicii actuale, care se tot înnoiește din aceleași surse? Cred că toți ar spune că e foarte dificil, dacă nu imposibil. În schimb, e suficient un album potrivit, o informație corectă, pentru a prinde gustul și a începe propria experiență în selecția muzicală.

"Aquarela do Brasil", în al patrulea an de existență, ne va deschide din nou lumea bogată și frumoasă a muzicii braziliene, în toată splendoarea ei, cu cât mai multe dintre combinațiile și nuanțele care-i redau savoarea, acea magie care-o face mai cunoscută și mai influentă între alte tradiții muzicale. Timp pentru istorii comparate și pentru expuneri masive de programe nu avem, iar o expunere cronologică sau o poveste completă ar necesita, de asemenea, mult spatiu de emisie. Așadar vom cunoaște artiști reprezentativi, genuri esențiale, momente și albume de referință, toate reprezentate la un nivel foarte ridicat de artă muzicală. Brazilia este un univers a cărui explorare nu poate aduce decât certitudinea existenței noastre într-o lume frumoasă și colorată.

Și pentru că într-o jumătate de oră reușim destul de greu să simțim un artist în detaliu și profunzime, încercăm aici să admirăm acuarela muzicală a Braziliei prin câteva nume și momente pe care le consider esențiale. Iată-ne în a treia vară la rând, încercând să respirăm aerul brazilian, prin câteva dintre cele mai intense și frumoase simboluri ale acestei țări îndepărtate. Am cunoscut până acum peste 50 de artiști la "Aquarela do Brasil", iar lista celor mari nu e nici măcar la jumătate. Quanto mais a gente conhece, quanto mais a gente gosta. Cu cât știm mai mult, cu atât ne place mai mult.

Ne auzim din nou în fiecare marți de la ora 19.00 și în reluare duminica, de la ora 12.30.

Berti Barbera