Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

În direct de la Hanovra, un concert dirijat de Andrew Manze

Publicat: vineri, 10 Februarie 2017 , ora 12.33

Din septembrie 2014, britanicul Andrew Manze este dirijorul principal al Orchestrei Filarmonice a Radiodifuziunii Nord-Germane din Hanovra, iar repertoriul prezentat ne înfățișează un promotor al diverselor fațete ale romatismului dar și ale clasicismului muzical, dincolo de personajul pe care îl cunoscusem cu decenii în urmă ca violonist și conducător de formații specializate în domeniul muzicii vechi.

In miez de februarie 2017, cele 3 concerte prezentate de Andrew Manze (două la Hanovra și unul la Osnabruck) aduc în prim plan o notă de monumentalitate a construcției componistice romantice, prin două partituri de proporții ce reflectă un anume spirit al nordului european... Explicabil, dacă de gândim că și Johannes Brahms, și Jean Sibelius au crescut în spațiul cu o puternică amprentă culturală al Mării Baltice... Brahms în marele oraș Hamburg, cu vechea sa istorie de port hanseatic, iar Sibelius pe țărmul opus, focar al legendelor finlandeze...

Un afiș cu interesante conexiuni subiective, cu referire la titlurile oferite și - mai ales - la numele protagoniștilor; un program al întoarcerilor în timp, al unor reveniri "acasă".

Pentru publicul, dar și pentru muzicienii din Hanovra, includerea pe afiș a primului Concert pentru pian de Johannes Brahms - cel în re minor op.15 - este și un prilej de mândrie locală, căci acest vechi centru de cultură germană a găzduit premiera lucrării în 22 ianuarie 1859, în versiunea solistică a autorului care avea, pe atunci, 25 de ani. Tot la Hanovra avusese loc - cu nouă luni înainte - și o primă repetiție cu orchestra, la care asistase și Clara Schumann, declarându-și admirația pentru sonoritățile lucrării...

Pianistul elvețian Francesco Piemontesi revine la Hanovra ca solist, după ce - cu ani în urmă - a studiat aici la una dintre instituțiile de învățământ muzical germane foarte bine cotate (venea de la Lugano, iar apoi s-a perfecționat lucrând și cu Alfred Brendel, Mitsuko Uchida, Murray Perahia și Alexis Weissenberg). In transmisiunea directă din 17 februarie de la ora 21, sub genericul Scenei Europene, așteptăm discursul brahmsian al acestui tânăr muzician despre care cronici americane scriu că relevă "o combinație între meticulozitatea siguranței tehnice remarcabile și introspecția cu adâncimi filozofice a expresiei"...

Imagini pentru francesco piemontesi pianista

După pauză, Andrew Manze propune Simfonia a II-a în Re major, op.43 de Jean Sibelius... Intr-o declarație filmată, mărturisește că a fost prima lucrare orchestrală pe care a ascultat-o în sală la vârsta de 10 ani și că l-a captivat definitiv, marcându-i drumul carierei... Dirijorul care are acum 52 de ani afirmă că se întoarce la prospețimea experienței emoționale trăite pe când avea doar 10, în dorința de a reda întreaga bogăție a acestei muzici.

La Scena europeană, vineri 17 februarie de la 21, în direct: pianistul Francesco Piemontesi și dirijorul Andrew Manze în stagiunea Orchestrei Filarmonice a Radiodifuziunii din Hanovra.

Anca Ioana Andriescu