Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Bach și Bruckner cu Orchestra de Tineret Gustav Mahler în Festivalul BBC Proms - 30 august, ora 21.00

Publicat: luni, 29 August 2016 , ora 13.30

O nouă transmisiune directă din festivalul BBC Proms puteți asculta marți, 30 august 2016, când pe scena de la Royal Albert Hall Orchestra de Tineret Gustav Mahler propune, sub conducerea lui Philippe Jordan, un program inedit și provocator, elemente care definesc, de altfel, întreaga traiectorie a ansamblului fondat în urmă cu 30 de ani de regretatul Claudio Abbado. Pentru că nu mulți s-ar fi gândit la asocierea, în cadrul aceluiași program, a Cantatei BWV 82 "Ich habe genug" de Johann Sebastian Bach și a Simfoniei a IX-a în re minor de Anton Bruckner, opusuri pe care le despart peste 160 de ani cu toate zilele și lunile lor de transformări stilistice, desăvârșiri clasice și frământări romantice. Opusuri care împărtășesc însă o caracteristică atât de comună celor doi autori: credința profundă în Divinitate. Două perspective asupra credinței, una situată în crepusculul Barocului, cealaltă pe piscul semeț al romantismului târziu sub conducerea sigură a tânărului dirijor elvețian Philippe Jordan, în prezent director muzical la Opera din Paris și dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Viena. Colaborarea dintre Orchestra de Tineret Gustav Mahler și Philippe Jordan este una de durată, aceasta fiind a șasea oară când muzicianul elvețian revine la pupitrul apreciatului ansamblu.

În ipostază solistică evoluează bas-baritonul german Christian Gerhaher, cel pe care reputatul critic Rupert Christiansen îl consideră pentru The Telegraph "cel mai mișcător cântăreț din lume", un aclamat interpret de lied, faimos pentru rafinamentul și sensibilitatea sa. Cu studii în domeniul medicinei și filozofiei, Christian Gerhaher, care s-a specializat cu Dietrich Fischer-Dieskau, Elisabeth Schwarzkopf și Inge Borkh, se simte mult mai apropiat de universal intimist al liedului decât de operă, deși performanțele sale pe acest teritoriu sunt la fel de apreciate. De altfel, discul său Nactviolen cu lieduri de Franz Schubert, lansat în 2014, a fost răsplătit anul trecut cu un prețios premiu Gramophone. În seara zilei de 30 august, Christian Gerhaher își va pune amprenta sa caldă și nuanțată pe partitura solistică a Cantatei BWV 82 "Ich habe genug" de Bach alături de Orchestra de Tineret Gustav Mahler, autorul german fiind, de altfel, abordat în premieră de ansamblul fondat de Claudio Abbado.

Nu pierdeți, așadar, de la ora 21.00, această seară de excepție preluată în direct de Radio România Muzical, o seară în care vom asculta două lucrări de referință din creația lui Johann Sebastian Bach și Anton Bruckner.

Ioana Marghita