Arhivă : Evenimentele săptămânii Înapoi

Franco Fagioli în 'Orfeu' de Gluck

Publicat: joi, 12 Mai 2016 , ora 15.38

"Dacă vreți să aflați cum se poate transforma pe parcursul a două ore o atmosferă sobră specifică unei biserici în entuziasmul asemănător unui stadion de fotbal sau un jurnalist neîncrezător într-un fan absolut, atunci asistați la un recital Franco Fagioli!" (se arată într-un fragment dintr-o cronică publicată în Franța, în "Le Monde"). Iar producția discografică pe care vă invit să o ascultați sub genericul "Opera în interpretări de referință" este într-adevăr un ... REGAL artistic, semnat Franco Fagioli!

O casetă cu 3 CD-uri aduce în atenție muzica lui Christoph Wilibald Gluck având ca punct de plecare mitul lui Orfeu. Se știe că Gluck a realizat două versiuni muzicale diferite destinate scenei, pornind de la trista poveste de dragoste a lui Orfeu pentru Euridice, care, în viziunea sa scenică se încheie fericit, cu readucerea la viață a lui Euridice, pentru a fi alături de iubitul ei.

Prima, o "azione teatrale" în trei acte (ce cuprinde și coruri remarcabile și momente dansante)pe libretul lui Ranieri de' Calzabigi a avut premiera la Viena în octombrie 1762, în prezența Împărătesei Maria Tereza. Rolul lui Orfeu a fost încredințat unuia dintre cei mai faimoși cântăreți "castrato" ai vremii: Gaetano Guadagni, cel care mai dat viață personajului și de alte scene (chiar dacă în montarea de la Londra istoricii afirmă că implicarea lui Johann Christian Bach a lăsat prea puțin din partitura inițială a lui Gluck).

Dirijoarea Laurence Equilbey (născută în Franța în martie 1962) mărturisea într-un articol că partitura lui Gluck a fost una dintre operele sale favorite încă din perioada studiilor sale la Sorbona, când a avut ocazia să cânte varianta din 1762. Tot ea afirma că a avut alături mereu înregistrarea austriacului Rene Jacobs pe care o apreciază și astăzi și că propriul său demers interpretativ asupra acestei lucrări o poartă cu gândul spre anii săi de studiu la Viena, sub îndrumarea celui pe care l-a numit mentorul ei: Nikolaus Harnoncourt. Laurence Equilbey afirma: "Am fost foarte interesată să interpretăm versiunea vieneză originală din 1762, dar am încorporat și câteva extrase din partitura pariziană, incluzând Air des Furies, momentul remarcabilului solo de flaut din Champs Elysee și faimoasa arie a lui Orfeu din finalul actului I". Această descriere a muzicienei franceze se referă practic la extrasele muzicii lui Gluck grupate pe cel dintâi dintre cele 3 CD-uri ale acestei producții discografice care marchează debutul contratenorului argentinian Franco Fagioli sub auspiciile casei Deutsche Grammophon.


Excelenta ținută interpretativă și tehnică a acestei versiuni nu trădează faptul că la baza discului au stat înregistrări live. Poate fervoarea, elocvența, vibrația expresiei extrem de pregnante în cazul lui Franco Fagioli - adevăratul "erou" vocal al întregii producții să reprezinte un indiciu, dar faimosul contratenor este în fiecare apariție a sa ... scânteietor, incandescent ca relief al trăirii interpretative, o... flacără ce molipsește totul în jur! Sub acest aspect a rezonat perfect cu viziunea artistică a dirijoarei Laurence Equilbey, la conducerea Orchestrei Insula - ai cărei muzicieni folosesc instrumente de epocă, iar numărul mare al instrumentiștilor se dorește adecvat necesitărilor de volum sonor specifice timpurilor moderne. Inființat în 2012, colectivul orchestral se află la a doua apariție discografică (după un mult elogiat Recviem de Mozart) și la prima astfel de realizare în repertoriul de operă. Fondat tot de Laurence Equilbey, ansamblul coral Accentus are deja o tradiție în viața muzicală europeană (împlinind în 2016 un sfert de veac de existență, timp în care a acumulat un lung șir de succese în concerte și pe disc). Primul CD al seriei Orfeo ed Euridice cuprinde selecțiuni în limba italiană ale celor două versiuni realizate de Christoph Willibald Gluck, pentru a fi interpretate la Viena în 1762 și, respectiv, la Paris, în 1774. Alături de Franco Fagioli - Orfeo, distribuția solistică le aduce în atenția pe soprana suedeza Malin Hartelius - Euridice și pe cea franceză Emmanuelle De Negri - dând glas personajului Amore.

Istoria partiturii lui Gluck a fost una complicată, suportând numeroase transformări de-a lungul timpului. După reluarea primei variante la Viena, în anul următor premierei, dar și mai târziu această operă în italiană a mai răsunat pe alte coordonate geografice europene, cu ...diverse amputări și "contribuții" muzicale... De exemplu, Haydn a condus o reprezentație la Esterhaza în1776. Dar versiunea pariziană din 1774 amplifică partitura, adaugă momente vocale și instrumentale memorabile, lărgește spațiul baletelor și modifică orchestrația... Și - cel mai lesne de observat - înlocuiește vocea de "castrato" a lui Orfeu cu un "haute-contre", tipul de tenor utilizat pe scenele franceze pentru a întruchipa eroii principali. Dar și asupra ei timpul și-a pus amprenta: să amintim doar condeiul lui Berlioz care a .."operat" asupra partiturii sau viziunea dirijorală a lui Lizst la Weimar (care a înlocuit Uvertura lui Gluck cu un poem simfonic scris de el însuși)...

Discurile 2 și 3 ale acestei producții recente DG difuzate în premieră de Radio Romania Muzical oferă doar aspecte ale variantei inițiale a operei Orfeu și Euridice, scrise de Gluck pentru montarea de la Viena, din 1762.


Duminică 15 mai, de la 21, Opera în interpretări de referință: în căutarea autenticității cu cele două înregistrări ale operei lui Gluck "Orfeu și Euridice", noua producție discografică sub bagheta lui Laurence Equilbey, cu Franco Fagioli într-o demonstrație de virtuozitate vocală și trăire interpretativă. Ulterior, puteți să reascultați online aici. 

Anca Ioana Andriescu