Arhivă : Agenda de concert Înapoi

De la sate, la Ateneul Român, Gabriel Croitoru începe turneul 'Vioara lui Enescu la sate' 2022, ediție aniversară - 10 ani

Publicat: joi, 20 Octombrie 2022 , ora 13.48


Turneul Vioara lui Enescu la sate a ajuns anul acesta la cea de-a zecea ediție și va începe în două sate din județul Bistrița-Năsăud: joi, 27 octombrie, în Căianu Mic, iar vineri, 28 octombrie, în Prundu Bârgăului.

După 10 ani de călătorii prin țară alături de pianistul Horia Mihail, anul acesta violonistul Gabriel Croitoru a invitat-o pe fiica sa, Simina Croitoru, să ducă muzica clasică împreună în satele și comunele din România, dar și pe scenele unor mari orașe din țară, urmând ca la finalul turneului, la Ateneul Român din București, să li se alăture și pianistul Horia Mihail.

În timp ce repetă împreună cu fiica sa programul turneului de anul acesta, violonistul Gabriel Croitoru rememorează cum a început totul acum zece ani:

Îmi amintesc că era 2012 când am început acest turneu. Ne propusesem, asemenea lui George Enescu, să străbatem țara și să dăruim muzica noastră oamenilor care nu au acces la astfel de spectacole. Unul dintre concerte a fost într-un sat de lângă București, localnicii fuseseră trimiși de preotul din sat la Căminul Cultural să ne asculte. Printre ei, o mamă cu șapte copii, cel mai mic avea vârsta de acum a nepoțelei mele. Și acum mă emoționez când îmi amintesc cu câtă atenție și drag au ascultat copiii recitalul nostru și cum îmi mulțumea mama la final. Atunci am știut că este bine ceea ce facem și că vom continua să ducem Marea Muzică acolo unde nimeni nu se gândește la ea. (violonistul Gabriel Croitoru)

În 2022, turneul revine într-o nouă formulă, în care violonistul Gabriel Croitoru, alături de fiica sa, Simina Croitoru, duc muzica lui George Enescu la rădăcinile satului care au inspirat-o, desființând astfel prejudecată că muzica clasică "nu e pentru toată lumea". Așa cum Enescu străbătea țara în timpul Primului Război Mondial, dăruindu-și muzica celor bolnavi, răniți ai războiului, azi, în versiunea modernă, muzica ajunge la cei care în mod obișnuit nu au acces la astfel de spectacole locuitorii din satele și comunele României.

Turneul va trece prin sate și orașe din județele Bistrița-Năsăud și Arad și se va încheia cu un recital extraordinar la Ateneul Român, în București, în seara de 19 noiembrie, unde celor doi violoniști li se va alătura și pianistul Horia Mihail.


PROGRAM TURNEUL

VIOARA LUI ENESCU LA SATE 2022

GABRIEL CROITORU - vioară

SIMINA CROITORU - vioară

G. Enescu : Lăutarul

Ch. de Bériot: Duo concertant în sol minor, op. 57 nr. 1

L. Spohr: Duo concertant în Re major, op. 67 nr. 2
H. Wieniawski:
Studii-Capricii op.18 nr. 1 și/sau 2 și/sau 4
J. Halvorsen:
Capriciu de concert pe teme norvegiene
C. Gardel:
La Cumparsita, El dia que me quieras
I. Frolov:
Divertimento

PROGRAM ATENEUL ROMÂN

GABRIEL CROITORU - vioară

SIMINA CROITORU - vioară

HORIA MIHAIL - pian

1. Ch. de Bériot: Duo concertant în sol minor, op. 57 nr. 1

2. H. Wieniawski: Studii-Capricii op.18 nr. 1 și/sau 2 și/sau 4

3. J. Halvorsen: Capriciu de concert pe teme norvegiene

- pauză -

4. D. Șostakovici: Cinci piese pentru două viori și pian

5. I. Frolov: Divertimento, Souvenir, Ragtime

6. P. de Sarasate: Navarra


ITINERAR:

l 27 octombrie, ora 17 - Căianu Mic, Căminul cultural (județul Bistrița-Năsăud)

l 28 octombrie, ora 18 - Prundu Bârgăului, Sala de Evenimente Wings DDC (județul Bistrița-Năsăud)

l 30 octombrie, ora 18 - Ineu (județul Arad)

l 31 octombrie, ora 18 - Sebiș (județul Arad)

l 1 noiembrie, ora 19 - Arad - Palatul Culturii

l 7 noiembrie, ora 13 - Arcalia - Centrul cultural (județul Bistrița Năsăud)

l 7 noiembrie, ora 19 - Bistrița - Palatul Culturii

l 19 noiembrie, ora 19 - București - Ateneul Român - susținut alături de pianistul Horia Mihail


Simina Croitoru a
început studiul instrumentului la cinci ani, cu mama sa, Ioana Croitoru. A lucrat cu Gabriel Croitoru, la clasa căruia s-a perfecționat în ciclul de licență și în cel de master la Universitatea Națională de Muzică din București, iar în anul 2020 a obținut titlul de doctor în muzică. A câștigat importante premii la competiții naționale și internaționale și a susținut numeroase concerte în compania tuturor filarmonicilor din țară, dar și alături de orchestre simfonice din străinătate (Austria, Germania, Finlanda, Mexic, China, etc. Din anul 2016 și-a început cariera didactică în cadrul Universității Naționale de Muzică din București.

Gabriel Croitoru este violonistul care a câștigat prin concurs, în anul 2008, privilegiul de a cânta pe vioara Guarneri del Gesu supranumită "Catedrala", pe care a cântat George Enescu (instrument pus la dispoziție și aflându-se în patrimoniul Muzeului Național "George Enescu"). Este solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, solist concertist al Filarmonicii "Paul Constantinescu" din Ploiești (din anul 1987), membru (vioara I) al Cvartetului de Stat "Transilvan" al Filarmonicii "Transilvania" din Cluj-Napoca, profesor universitar dr. la Universitatea Națională de Muzică București.

Istoria călătoriilor viorii lui Enescu, din 2012 până în prezent, majoritatea realizate împreună cu pianistul Horia Mihail, este deosebit de diversă, vioara lui Enescu ajungând în cămine culturale din sate aflate în cele mai îndepărtate colțuri ale României, unde sunetul Marii Muzici nu ajunsese niciodată, în săli de sport din licee în care veneau copiii curioși să vadă cum sună o vioară celebră, acolo unde ei aleargă la ora de educație fizică, în orașe mari și mici ale țării și la Sala Radio, în marile săli de concerte din Beijing, Londra, Spania, Portugalia.