Arhivă : Agenda de concert Înapoi

16-18 septembrie: începe Bucharest Jazz Festival la Combinatul Fondului Plastic

Publicat: marți, 6 Septembrie 2022 , ora 14.59


Nume noi ale jazzului românesc, artiști consacrați și muzicieni din diaspora vin între 16 și 18 septembrie la Bucharest Jazz Festival. Prima ediție după o pauză de doi ani, Bucharest Jazz Festival #9 este dedicată jazzului românesc și propune o nouă locație pentru publicul de jazz - Combinatul Fondului Plastic. Bucharest Jazz Festival 2022 face parte din seria evenimentelor "Zilele Bucureștiului" și este organizat de Primăria Municipiului București, prin ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București, cu sprijinul The Institute, al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Combinatului Fondului Plastic.

Ediția din acest an este curatoriată de Florian Lungu ca o incursiune în jazzul românesc, de la cea mai bună trupă la Concursul de Jazz de la Sibiu în 2022 - 7th SENSE, la pionieri ai jazzului autohton din - Puba Hromadka și Paul Weiner, la artiști care urcă în premieră pe scena festivalului - ZMEI3, Ramona Horvath, la nume binecunoscute fanilor Bucharest Jazz Festival - Ion Baciu Jr., Sorin Romanescu, Luiza Zan, Trigon.

Cu 12 concerte live, ateliere muzicale pentru copii, o conferință și DJ sessions, programul ediției din acest an este grupat pe trei seri tematice. Concertele Young Blood Jazz Musicians de vineri, 16 septembrie, prezintă artiști din noul val al jazzului românesc. Sâmbătă, 17 septembrie, este seara concertelor Jazz Diaspora dedicată jazzmanilor români din Germania, Franța și Republica Moldova. Iar duminică, 18 septembrie, sunt programate concertele Jazz Virtuoso, susținute de nume mari ale jazzului de la noi din țară.

În prima zi de festival, pe 16 septembrie, la Combinatul Fondului Plastic se aude jazz cu influențe soul, world music și muzică electronică în concertele Young Blood Musicians. Două trupe care au debutat relativ recent pe scena locală de jazz, Three Fo(u)r Two și 7th SENSE deschid festivalul de la București urmați de cea care a debutat anul acesta la Gărâna Jazz Festival și a primit Marele Premiu și Premiul Special al Juriului la Elite Musicians Competition, Eva Maria Gârlea, care cântă acompaniată de pianistul Robert Cozma. Luiza Zan revine pe scena Bucharest Jazz Festival acompaniată de Big Band Radio, sub bagheta dirijorului Ionel Tudor.

Trupa berlineză ZMEI3 arată publicului cum se dansează pe Rough Romanian Soul în seara Jazz Diaspora de sâmbătă, 17 septembrie. Pentru prima dată la Bucharest Jazz Festival, două legende ale jazzului românesc, Puba Hromadka și Paul Weiner susțin un concert de neratat pentru iubitorii jazzului. Alături de saxofonistul Nicolas Simion, Puba Jazz Connection prezintă sâmbătă primul album de autor al lui Puba Hromadka, fondatorul primului club de jazz din România și unul dintre fondatorii Gărâna Jazz Festival. Tot pentru prima dată vine la festivalul de la București, Ramona Horvath, numită de Jazz Hot "printre cei mai originali pianiști din Paris", cântă alături de saxofonistul din Ungaria Tony Lakatos. Pentru cei care își aduc aminte de explozia de energie la concertul basarabenilor de la Trigon la ediția din 2018, Anatolie Ștefăneț - "acest Jimmi Hendrix al violei" - vine din nou la Bucharest Jazz Festival să electrizeze atmosfera alături de trupa sa de etno jazz.

După jazz cu influențe punk-rock, folk și muzică simfonică din primele două zile de festival, ultima seară este dedicată jazzului instrumental în interpretarea unor virtuozi ai genului. De neratat sunt duourile de excepție ale ediției din seara Jazz Virtuoso - duoul la chitară între Sorin Romanescu și Alex Man și duoul la pian între Sorin Zlat și Ion Baciu Jr.

În afara concertelor live, publicul BJF îl redescoperă pe saxofonistul și fondatorul primei reviste românești de jazz Cătălin Milea într-o postură poate mai puțin cunoscută fanilor jazzului, aceea de educator. Atelierele pentru copii "Zappa - Roboțelul Muzical" susținute de Cătălin Milea sunt programate sâmbătă și duminică, în prima parte a zilei. Proaspăt venită din Londra, omul de radio Delia Teși este DJ-ul ediției cu seturi eclectice de jazz, gospel, hip-hop și soul, iar jazzologul Virgil Mihaiu invită publicul la discuții despre jazz la conferința de sâmbătă.

Toate evenimentele Bucharest Jazz Festival sunt cu intrare liberă.


Despre Combinatul Fondului Plastic

Combinatul Fondului Plastic a fost construit de Uniunea Artiștilor în anii 1966-1972 ca o fabrică, un grup de clădiri multifuncționale, unde puteau fi produse opere de artă de diferite medii. Cu timpul, multe dintre spațiile industriale au fost reconvertite, iar locația a devenit astăzi o platformă artistică și o destinație culturală reunind spații expoziționale, organizații și ateliere pentru artiști. De-a lungul timpuui, Combinatul Fondului Plastic a fost gazdă pentru evenimente de referință pentru oraș, precum Romanian Design Week, DIPLOMA, Art in Progress.


Despre Bucharest Jazz Festival

Festivalul care i-a adus la București pe Jan Garbarek, Dave Douglas, Carmen Lundy, Lee Konitz și Roy Hargrove, Bucharest Jazz Festival este cel mai important eveniment de jazz din Capitală. Debutează în Piața George Enescu în 2011, sub denumirea ARCUB Live Open Air - Jazz, Blues & More, iar în 2014 devine Bucharest Jazz Festival, un mix unic de concerte, expoziții și lansări de disc și carte. Festival membru al European Jazz Network, Bucharest Jazz Festival pune România în avangarda fenomenului jazz din Europa de Est cu nouă ediții de concerte live și conferințe, expoziții de fotografie de jazz, proiecții de filme și documentare muzicale, masterclass-uri, ateliere, lansări de disc și carte de jazz.


Ne puteți urmări pe paginile de
Facebookși Instagram ARCUB.București și pe www.arcub.ro.

ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului București cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.

ARCUB este organizatorul Festivalului internațional al luminii - Spotlight, Festivalului Internațional de Teatru de Stradă - B-FIT in the Street!, al singurului festival internațional de jazz din Capitală, Bucharest Jazz Festival și dezvoltă anual sesiuni de finanțare nerambursabilă pentru proiectele operatorilor culturali din București.