Arhivă : Agenda de concert Înapoi

2 Gents - Uniți pentru Europa. Un spectacol fără granite în cadrul căruia artiștii români susțin artiștii ucraineni, victime ale războiului, pe scena Operei Naționale București

Publicat: miercuri, 20 Aprilie 2022 , ora 11.22


2GENTS, Ciprian Rogojan și Doru Todoruț, susținuți de Negro 2000, pregătesc un spectacol de gală de Ziua Europei, luni, 9 mai, ora 19:00, pe scena "templului" artei lirice românești, Opera Națională București. Alături de invitați de prestigiu precum actrița Daniela Nane, soprana Andreea Bucur și chitaristul Alexandru Niculae, în programul serii vor evolua balerini ucraineni, victime ale invaziei militare neprovocate și nejustificate a Rusiei asupra Ucrainei.

Ciprian Rogojan și Doru Todoruț, fondatorii proiectului muzical premium 2GENTS, au plăcerea de a aduce pe scena muzicală bucureșteană un repertoriu original, susținut de soliști și instrumentiști de înaltă ținută, care include melodii reprezentative ale mai multor genuri muzicale reorchestrate într-o manieră inedită. Organizatorii promit, așadar, să ofere publicului experiențe sonore și emoții noi.

Concertul va cuprinde și momente de poezie, recitate de cunoscuta actriță Daniela Nane, pe lângă interpretări musicale valoroase ale sopranei Andreea Bucur, acompaniați de Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța.

CIPRIAN ROGOJAN este licențiat al Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, clasa de precuție. A fost fondator al proiectului 2 Vibes Symphony și fondator al formației Sistem, locul 3 la concursul Eurovision în anul 2005, la Kiev (primul rezultat notabil obținut de artiștii români participanți la acest prestigious concurs internațional). Alături de formația Sistem are la activ 4 materiale discografice și peste 15 hit-uri care au fost în topurile românești. Împreună cu colegii de formație, Ciprian Rogojan s-a implicat în numeroase campanii educaționale pentru dezvoltarea, în rândul tinerilor din România, a spiritului ecologic și de protejare a naturii.

DORU TODORUȚ este cântăreț, actor, compozitor și textier. A lăsat cariera de învățător pentru a se dedica scenei. A câștigat talent show-ul de "Popstars", a jucat în primul soap opera românesc, "Numai iubirea" și în serialul "Om bogat, om sărac". A dobândit succesul muzical cu trupa Deepcentral, care timp de 10 ani a avut mai multe single-uri number one în România. Melodiile acestei trupe - care aparțin lui DORU TODORUȚ - au fost bine clasate și în topurile internaționale, fapt ce a condus la apariții în concerte și festivaluri în Germania, India, Turcia, Rusia, Ucraina, Cehia, Belgia, UK, Grecia etc.

Actrița DANIELA NANE a absolvit Academia de Teatru si Film din București în 1995, la clasa profesorilor Mircea Albulescu, Adrian Titieni, Cătălin Naum. A urmat masteratul Ligii Europeane a Institutelor de Artă din Amsterdam și Berlin în 1995 și încă un masterat în cultură, civilizație și teatru japonez la Catedra Teatrală Unesco, în 2012. A debutat în teatru în 1995, sub îndrumarea remarcabilului regizor Cătălina Buzoianu, în spectacolul "Patul lui Procust", după care au urmat alte zeci de spectacole până în prezent. În vara aceluiași an debuteaza și în film, în "Eu sunt Adam", în regia lui Dan Pița, urmând roluri în filme de lungmetraj sau de televiziune, românești sau internaționale. În filmele internaționale a jucat alături de Gerard Depardieu, Harvey Keitel, sir Ben Kingsley, Anthony Delon, Jeremy Irons, Sabrina Ferrilli, Dominique Sanda.

Soprana ANDREEA DIANA BUCUR - BLIDARIU este licențiată a Universității Naționale de Muzică din București, secția Canto clasic. În anul 2018, a obținut diploma de master în cadrul aceleiași universități și și-a continuat studiile la Academia Operei de Stat din Viena. S-a perfecționat la cursuri de măiestrie susținute de artiști precum sopranele Mariana Nicolesco, Leontina Văduva, Eleonora Enăchescu, Marina Krilovici, mezzosopranele Bruna Baglioni, Aura Twarowska, tenorii Teodor Ilincai, Vasile Moldoveanu. Voce cu o amprentă unică, Andreea este o prezență constantă pe scenele teatrelor și a mai multor filarmonici: Opera Națională din București, Opera Română din Craiova (unde debutează încă din anul III de facultate cu opera "Elixirul Dragostei", în regia lui Andras KurthyUngaria), Teatrul Național de Operă și Operetă "Nae Leonard" din Galați, Teatrul Muzical Ambasadorii, Filarmonicile din Sibiu, Arad și Craiova, dar și Filarmonica din Argostola, Grecia.

Orchestra Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța este unul dintre cele mai appreciate ansambluri musicale din România. Stagiunile orchestrei au adunat, an dupa an, creațiile marilor compozitori de operă și operetă națională și universală: T. Brediceanu, P. Constantinescu, F. Barbu, G. Dendrino, C. Trailescu, D. Capoianu, M. Teicu, S. Drăgoi, V. Doboș, F. Comișel, G. Verdi, G. Puccini, W.A. Mozart, P. Mascagni, G. Bizet, J. Offenbach, J. Strauss, L. Delibes, G. Donizetti, G.B. Pergolessi, R. Leoncavallo, C. Gounod, E. Kalmann, K. Zeller, Fr. Lehar, P. Abraham, DF. Loewe, F. Lopez. De-a lungul anilor, de la înființare și până acum , în afara stagiunilor organizate pe scena teatrului sau în stagiunile estivale de la malul mării, orchestra constățeană a realizat turnee pline de succes în multe țări: Italia, Coreea de Sud, Japonia, Ucraina, Rusia, Germania, Belgia , Olanda, Luxemburg, Franța, Austria, Elveția.


Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.