Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Corul de Copii Radio lansează un nou proiect pentru cei mici: "Școala de Cor" - Atelier de muzică și mișcare

Publicat: joi, 10 Martie 2022 , ora 12.32


Corul de Copii Radio lansează - la inițiativa dirijorului ansamblului, Răzvan Rădos - proiectul "Școala de Cor", atelier de muzică și mișcare dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani!

Un adevărat ambasador cultural al României peste hotare și o "pepinieră" de talente pentru scenele muzicale din România, Corul de Copii Radio a aniversat 75 de ani de existență în 2020. Activitatea curentă susținută de ansamblul Radio România înseamnă spectacole de muzică, dans, proiecții video etc. - prezentate pe scena Sălii Radio - înregistrarea periodică a unor albume realizate de Editura Casa Radio și participări la evenimente de prestigiu, cum ar fi evoluția pe scena Festivalului Internațional "George Enescu".

Pentru admiterea în proiectul "Școala de Cor", cei mici sunt invitați la PRESELECȚIE în data de 20 martie 2022 (duminică), la ora 10:00, la sediul Radio România din strada Temișana, nr. 31, sector 1, București.

Proba de admitere va consta în interpretarea unui cântec cu text în limba română.

Limitele de vârstă sunt:

- 7 - 13 ani - pentru fete

- 7 - 10 ani - pentru băieți

Înscrierile se vor face în ziua preselecției. Pentru detalii ne puteți contacta la adresa coruldecopiiradio@gmail.com sau pe pagina de Facebook Corul de Copii Radio.

*
Creat în 1945, Corul de Copii Radio este o adevărată școală de educație prin muzică a tinerelor generații și o "pepinieră" de talente pentru scena muzicală românească. Aici au făcut primii pași în cariera artistică Ileana Cotrubaș, Silvia Voinea, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Roxana Briban, Roxana Constantinescu și mulți alții. Fondatorul corului, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicica, Eugenia Văcărescu Necula, Voicu Popescu și astăzi Răzvan Rădos, au contribuit decisiv la parcursul artistic al ansamblului.

În 2015, Corul de Copii Radio s-a calificat - alături de alte 8 ansambluri din întreaga lume - în finala de la Munchen a uneia dintre cele mai prestigioase competiții corale internaționale: LET THE PEOPLES SING. Concursul esteun apreciat eveniment din circuitul muzicii vocale, aflat sub auspiciile Uniunii Europene de Radio și Televiziune (European Broadcasting Union).

Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice și concursuri internaționale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA și Canada, au adus ansamblului Radio România distincții și premii. Mai mult, în 2004, corul a avut onoarea de a primi titlul de "AMBASADOR CULTURAL AL UNIUNII EUROPENE", acordat de către Federația Corurilor din Uniunea Europeană.

Spectacolele Corului de Copii Radio depășesc granițele unui simplu concert, momentele muzicale fiind completate de joc dramatic, sugestive elemente de recuzită și proiecții video. Recitalurile, concertele a cappella, contribuțiile aduse interpretărilor unor capodopere vocal-simfonice alături de Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii "George Enescu", Filarmonica din München, Orchestra de Stat Bavareza - sub bagheta unor mari maeștri români și străini ca Iosif Conta, Horia Andreescu, Christian Badea, Jing Wang, Lawrence Foster, Wayne Marshall, Zubin Mehta etc. - au dezvăluit deosebitele calități interpretative ale formației.