Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Filarmonica Brașov invită melomanii în atmosfera muzicii baroc!

Publicat: miercuri, 17 Martie 2021 , ora 8.56

Orchestra de Cameră, muzica baroc, o orgă original, de peste 100 de ani, un clavecin original și-un artist care le cuprinde pe toate.

Cam asta ar fi pe scurt prezentarea unui altfel de concert organizat de Filarmonica Brașov, joi, 18 martie 2021, ora 19 LIVE/ONLINE, de la Sala Patria, când artiștii Orchestrei de Cameră a Filarmonicii Brașov, sub coordonarea muzicală a maestrului Nicolae Moldoveanu (Elveția), vor prezenta un repertoriu atractiv, în program regăsindu-se lucrări de: A. Corelli - Concerto Grosso nr. 1 în Re major op. 6, G. Fr. Händel - Concertul pentru orgă și orchestră op. 4 nr. 1 în sol minor HWV 289, G. Fr. Händel - Concertul pentru orgă și orchestră op. 4 nr. 4 în Fa Major HWV 292 si J. S. Bach - Suita orchestrală nr. 1 în Do major BWV 1066.

Evenimentul se va transmite pe canalele de comunicare ale Filarmonicii Brașov, Facebook și Youtube, precum și pe canalele social-media ale Televiziunii Online Iubim Brașovul, Știrile Transilvaniei și Radio România Muzical.

Notabil este faptul că, evenimentul de joi susținut de artiștii brașoveni sub coordonarea maestrului Nicolae Moldoveanu, va fi preluat pe pagina de Facebook a Ambasadei Elveției, fapt ce contribuie atât la promovarea evenimentului, cât și la promovarea relațiilor culturale elvețiano-române.

Accesul la eveniment este gratuit.

Un concert de poveste...

"De data aceasta este vorba despre un Concert cu Orchestra de Cameră, pentru că s-a ales un instrument mai puțin întâlnit. O orgă pozitiv, adică o orgă cu tuburi și are cel puțin 100 de ani. Este o orgă originală și, totodată, este pentru prima dată când pe scena sălii Patria se află un așa instrument. Totul a pornit de la relațiile de prietenie și colaborare pe care artistul român stabilit în Elveția (N.M.) le are cu cei doi constructori de orgă, elvețienii Ferdinand Stemmer și Barbara Dutli, aceștia susținând cu mare drag această inițiațivă. Cei doi au venit pe meleagurile noastre și, la Hărman, au înființat o firmă de reparații și construcții de orgi." (A. G.)

"Este o plăcere pentru mine de a introduce pentru prima oară acest instrument minunat.. Este ca o orgă de biserică, dar mult mai mică. Ca și coincidență, vin și eu din Elevetia. Acolo mi-am făcut școala. Cunoscând situația de la Brașov, am luat legătura cu cei din Hărman și astfel, pentru prima oară pe scenă, avem o orgă pozitiv. De asemenea, avem și un clavecin original. Nu unul electronic, așa cum se obișnuiește. Am ținut foarte mult la aspectul de a prezenta repertoriul baroc cu instrumentele adecvate. De asemenea și pentru orchestră, fără sonoritatea acestor instrumente este foarte greu de ghicit și de simțit stilul baroc. Barocul reprezintă cea mai lungă perioadă din istoria muzicii, peste 250 de ani, chiar mai mult decât clasicismul sau romantismul, tocmai această sonoritate a instrumentelor celerează interpretarea, astfel nu ai avea cum să fii influențat într-adevăr astfel încât să simți muzica barocă, timbrul, inclusiv stilistic vorbind, ținând cont de articulații, tempo ș.m.d. Prin imagini sonore readucem acea atmosferă. Este un lucru absolut important. România se încadrează în zona Europei de est și a avut parte de un alt ritm de dezvoltare, având alte influnțe.

Țările de jos au avut această tradiție de a interpreta muzica barocă. Practic, la noi, muzica barocă a fost reprezentată de Dimitrie Cantemir. El a fost cel ce a trăit în această perioadă, muzica lui suna turcește, noi fiind sub influență orientală.

Din punct de vedere practic al cuvântului, Biseria Luterană ni l-a dat pe Bach, care a avut ocazia să scrie astfel, muzică de orgă.

Orga nu este neapărat un instrument religios. Personal, nu am avut posibilitatea de a studia orga în România. Orga a fost folosită în cadrul comunităților săsești.

Ceea ce vreau este să pun în evidență valoarea orgii prin rolul artistic dar și ideologic, alegând un repertoriu specific. Fac asta de 30 de ani. Mie mi-ar fi ridicol să apar dirijor într-un program baroc. Să apar solist în repertoriul baroc este absolut firesc. De altfel, dirijor este mult spus, mai degrabă coordonator muzical.

Nu poți să abordezi repertoriul baroc fără să știi să cânți la instrument... asta este absolut penibil. Niciun ansamblu baroc nu ar accepta un dirijor care nu cunoaște stilul baroc. Este clar. E nevoie de studiu. E diferența între a coordona un ansamblu de la clavecin und rolul meu este de a cânta partea de continuu, solistică, ritmică... și alta este să fii solist. Sunt două lucruri diferite, însă trebuie să fii în poziția în care să ai educația necesară să poți aborda un asemena repertoriu." - Nicolae Moldoveanu

Repere artistice...

Născut la Hunedoara, NICOLAE MOLDOVEANU a început studiul viorii la Deva, în anul 1982 devenind violonist, corepetitor și asistent dirijor la Teatrul din Altmark Stendal (Germania). În paralel a studiat orga la Conservatorul din Leipzig. Patru ani mai târziu, dirijorul s-a înscris la cursurile Conservatoarelor din Zürich, Basel și Berna, unde s-a bucurat de îndrumarea unor personalități precum: Wilfrid Böttcher, Horst Stein și Antal Doráti. De asemenea, a participat la cursurile de măiestrie susținute de Sergiu Celibidache, Lothar Zagrosek, Colin Metters, Sir Colin Davis, Ilya Musin, Leonard Slatkin și Sir Roger Norrington. După absolvirea Academiei Regale de Muzică din Londra, i-a fost decernat Premiul "Edwin Samuel Dove" pentru merite artistice deosebite și Premiul "Ricordi" pentru dirijat. Pe lista de colaborări a dirijorului se află instituții celebre, ca Filarmonicile din Winterthur, Basel, Zürich, Berlin, Dresda, München, Royal Liverpool Philharmonic, BBC Philharmonic, BBC Concert, Manchester Camerata, Orchestra Radio din Olanda, Orchestra de Cameră din Stockholm, Orchestra Simfonică Națională din Johannesburg, Orchestra London Mozart Players, Orchestra Simfonică din Melbourne, Orchestra Radio din Copenhaga, Orchestra Radio din Oslo, Opera din Toronto, Opera Galeză sau Covent Garden. A realizat înregistrări în Anglia, Germania și Africa de Sud, pentru BBC Radio 3, Radiodifuziunea Bavareză și South Africa Broadcasting Corporation. În anul 1994 a fost numit "Arts Council Young Conductor" la orchestrele din Bournemouth unde, în 1996 i s-a oferit postul de dirijor rezident. În 1998 a fost numit dirijor principal al English Sinfonia. Din 2002 până în 2008, a fost dirijor invitat asociat al ansamblului London Mozart Players, iar din septembrie 2008, Nicolae Moldoveanu a fost dirijorul Orchestrei Filarmonicii de Stat "Transilvania" din Cluj-Napoca.