Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Seria galelor aniversare Ruxandra Donose - 30 începe prin două concerte în aer liber la Sibiu (10 septembrie) și Iași (13 septembrie)

Publicat: miercuri, 9 Septembrie 2020 , ora 7.42


Celebra mezzo-soprană română Ruxandra Donose aniversează în sezonul 2020-2021 împlinirea a 30 de ani de carieră internatională. Primele gale vor avea loc în aer liber la Sibiu, pe 10 septembrie, ora 20, în Piața Mare, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat din Sibiu, dirijată de Tiberiu Soare, în cadrul Sibiu Opera Festival, iar cea de a doua va avea loc la Iași, pe 13 septembrie, ora 19.30, în Grădina Botanică “Anastasie Fătu”, alături de Orchestra Operei Naționale Iași, dirijată de Alessandro Cedrone.

Am pregătit un program divers cu arii de operă din diverse stiluri și epoci, însă am avut grijă ca selecția să fie una potrivită pentru un concert în aer liber. Voi cânta arii de la Vivaldi  și Gluck, trecând prin Mozart, Rossini și Donizetti, până la Cilea, Saint-Saens și Bizet.” (Ruxandra Donose)

Alături de instituțiile organizatoare, Filarmonica de Stat din Sibiu și Opera Națională din Iași, cele două evenimente sunt susținute de Consiliul Județean Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu și Primăria Municipiului Iași.

Drumul meu international a inceput prin castigarea premiului 2 la marele concurs de canto ARD Wettbewerb de la München, in septembrie 1990 deci acum fix 30 de ani. De atunci el a continuat fără opririre si cu mare intensitate pe toate scenele mari ale lumii, din America de Nord și Canada până în America de sud, toată Europa și Asia. Mi-am petrecut majoritatea timpului „într-o valiză“ cum am mai spus odată, dar având bucuria de a face muzică împreună cu cei mai importanți artiști ai timpului nostru. Am acumulat enorm de multă experiență de scenă, de oameni, de viață, de muzică, de lucru, iar acum pot spune că tot ceea ce am învățat îmi folosește pentru a continua cu seninătate cariera pe scenă, dar și pentru a împărtăși mai departe tinerelor talente.” (Ruxandra Donose)

Avem șansa de a fi contemporani cu mezzo-soprana Ruxandra Donose, o artistă aflată la apogeul unei strălucitoare cariere internaționale, într-un moment de grație artistică în care ne poate dărui interpretări unice, de referință, ale unui minunat repertoriu universal și românesc, cu surprinzătoare extensii stilistice.

Avem șansa întâlnirii cu o artistă care are dorința de a ne dărui astăzi, în plină putere a expresiei artistice, preaplinul unei experiențe de 30 de ani de prezențe continue pe cele mai mari scene ale teatrelor lirice din toată lumea.

Avem șansa de a vedea pe viu, o artistă unică despre care publicul românesc de cele mai multe ori doar a auzit.

Avem șansa de a sărbători, prin persoana mezzo-sopranei Ruxandra Donose, o valoare națională pe scenele din România, pentru împlinirea a 30 de ani de carieră internațională.

În măsura în care noi putem fi purtătorii unor mesaje de speranță, sau poate niște terapeuți meniți să aline și să înfrumusețeze aceste zile angoasante și austere, trebuie, bineînțeles, ca artiști și personalități publice, să o facem. Elementul de bază al profesiei noastre este acela de a dărui, deci, poate că dăruind, ne îmbogățim la rândul nostru.” (Ruxandra Donose)

Galele sunt realizate în parteneriat cu asociația culturală Pro Contemporania.




www.ruxandradonose.com