Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Concertmaestrul Filarmonicii din Viena revine la București

Publicat: luni, 10 Iunie 2019 , ora 9.09

Volkhard Steude, concertmaestrul Filarmonicii din Viena, și pianista Cătălina Butcaru revin la București, pe scena Ateneului Român, cu un recital cu sonate de Mozart, Schumann și Grieg, ce va avea loc pe 12 iunie 2019, de la ora 19.00. Evenimentul este organizat cu sprijinul Forumului Cultural Austriac București.

Este vorba despre o nouă secvență a unui program mai amplu, desfășurat pe o perioadă de cinci ani, intitulat Vienna Meets Romania, care facilitează contactul direct al muzicienilor români sau al studenților și elevilor din instituțiile de profil, cu membri ai Filarmonicii din Viena, prin masterclass-uri, sesiuni de lucru comune, concerte și recitaluri.

Evenimentul se desfășoară sub patronajul Doamnei Isabel Rauscher, Ambasadorul Austriei în România.

Programul recitalului este unul care va prilejui melomanilor și reîntâlnirea cu lucrări mai puțin abordate:

''În primul rând, ne gândim la piese din repertoriul pentru vioară și pian pe care am dori să le redescoperim împreună. Fiecare dintre noi are cel puțin o preferință, urmărim apoi un filon dramaturgic și un echilibru al lucrărilor și în mod democratic se conturează un program''.(Volkhard Steude)

Cei doi au ales: Sonata pentru vioară și pian, nr 27, în Sol major, KV 379 de Mozart care este una din cele mai frumoase și originale sonate pentru aceste instrumente. Sonata pentru vioară și pian, nr 2, în Sol major, op.13 de Grieg, mai rar audiată, este considerată "cea mai norvegiană" dintre cele trei sonate ale compozitorului. Apoi va fi o lucrare amplă, de dimensiuni aproape simfonice, de mare virtuozitate, profunzime emoțională: Sonata pentru vioară și pian,nr.2, in Re minor, op 121, de Schumann, iar programul se va încheia cu suita ''Mult zgomot pentru nimic'', op 11, de Korngold.

Volkhard Steude, care din anul 2000 este concertmaestrul Filarmonicii din Viena, cântă pe o vioară Antonius Stradivarius, care i-a fost pusă la dispoziție de Banca Națională a Austriei.

"Întâlnirile muzicale cu Volkhard Steude sunt întotdeauna un prilej de profundă satisfacție muzicală. Este un artist care comunică spontan și care are capacitatea de a atinge sufletele. Mă fascinează, pe de o parte, modul său uman, direct, de adresare muzicală, iar pe de altă aparte, am sentimentul de a fi puternic ancorată în tradiții muzicale valide. Ne simțim aproape în dorința de a oferi muzică, fără a ne preocupa prea mult de propria persoană, având simpla plăcere de a ne dărui acestei arte.'' (Cătălina Butcaru)

Volkhard Steude, un împătimit al muzicii de cameră, cântă pe o vioară Stradivarius din 1714 (ex Smith-Querson), care i-a fost pusă la dispoziție de Banca Națională a Austriei. Din anul 2000 este concertmaestrul Filarmonicii din Viena. Ca solist, împreună cu Filarmonica din Viena, a susținut concerte sub bagheta unor dirijori renumiți ca Giuseppe Sinopoli, Daniel Barenboim și Tugan Sokhiev. Turneele sale în Europa și Japonia, dar și impresionanta discografie, conturează cariera unui mare muzician care se prezintă acum și publicului din România.