Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Orchestra Română de Tineret și Cristian Mandeal la Ateneu la 'Iarna magică'

Publicat: joi, 20 Decembrie 2018 , ora 11.21

Tradiționalul concert "Iarna Magică", va avea loc anul acesta pe 22 decembrie, de la ora 19, fiind organizat de Lanto Communication în colaborare cu Centrul Național de Artă "Tinerimea Română", la Ateneul Român, unde Orchestra Română de Tineret va fi condusă de Cristian Mandeal. Concertul va fi transmis în direct de radioul și televiziunea publică.

Orchestra Română de Tineret, dirijată de Cristian Mandeal, solistă soprana Diana Țugui va interpreta un program plin de culoare ce va cuprinde : Theodor Rogalski - Trei dansuri românești, Leo Delibes - Les Filles de Cadix (solistă Diana Țugui), Camille Saint-Saens - Bacchanale, Pietro Mascagni - Intermezzo din Cavaleria rusticana, Johannes Brahms - Dans ungar nr. 6, Eugen Doga - Vals, Geronimo Gimenez - La Boda de Luis Alonso, Aleksandr Borodin - Dansurile polovțiene, Franz Lehar - Meine Lippen, sie kussen so heiss (solistă Diana Țugui), Georges Bizet - Farandole din Suita nr. 2 "Arleziana", Giacomo Puccini - Aria O mio babbino caro (solistă Diana Țugui) și P.I. Ceaikovski - Uvertura 1812.