Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Toamna aceasta muzica bună se ascultă la Sala Radio: se lansează abonamentele noii stagiuni

Publicat: vineri, 31 August 2018 , ora 9.07
Vacanța tocmai s-a terminat și te întrebi ce vei face în aceasta toamnă? Vrei să faci o surpriză celor dragi și să le oferi bilete la un eveniment de calitate? Iubești muzica bună și ți-e dor de o seară specială cu artiști de valoare și partituri cunoscute?

Pentru toate aceste răspunsuri, *Sala Radio își redeschide porțile pentru noua stagiune de concerte (2018-2019)*. Cea mai mare sală de concerte simfonice din România, dotată cu cea mai mare orgă din țară și din sud-estul Europei, Sala Radio este parte din Radio România, instituție ce va sărbători pe 1 noiembrie 90 de ani de activitate, cifră aniversară ce reprezintă și vechimea Orchestrei Naționale Radio.

Orchestrele și Corurile Radio România vă propun în noua stagiune o ofertă de nerefuzat: soliști extrem de apreciați ca Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru, Horia Mihail sau Răzvan Suma, dirijori de prestigiu ca Horia Andreescu sau Cristian Mandeal și lucrări celebre ca /Simfonia nr. 6 - Patetica/ - Ceaikovski, /Carmina burana/ - Carl Orff sau /Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră - Imperialul/ - Beethoven.

Ca în fiecare stagiune de la Sala Radio, 9 luni de concerte vor însemna o paletă variată de evenimente, de la concerte simfonice sau recitaluri camerale propuse de Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio, la concerte de jazz, pop, blues ale Big Band-ului Radio, concertele folclorice ale Orchestrei de Muzică Populară, concertele Corului de Copii Radio și ale Corului Academic Radio sau recitalurile soliștilor instituției: violoniștii Alexandru Tomescu, Gabriel Croitoru și Cristina Anghelescu, pianistul Horia Mihail și violoncelistul Răzvan Suma, precum și recitaluri ale unor invitați speciali.

Stagiunea se va deschide vineri, 5 octombrie 2018*, prin concertul Orchestrei Naționale Radio (dirijor: Julien Salemkour), în cadrul căruia apreciatul violonist Alexandru Tomescu va interpreta /Concertul în re major pentru vioară și orchestră/, semnat de Erich Wolfgang Korngold, considerat unul dintre fondatorii muzicii de film, care a compus muzica pentru 16 pelicule de la Holywood și a obținut două premii Oscar.

Printre evenimentele primelor trei luni de stagiune se numără Concertul extraordinar radio românia - 90 de ani - 1 noiembrie*, dirijat de Cristian Mandeal și derulat cu participarea violonistului Liviu Prunaru, *Concertul extraordinar dedicat Zilei Naționale a României - 30 noiembrie, dirijat de Horia Andreescu, recitalurile de la București din turneele consacrate "Vioara lui Enescu" (Gabriel Croitoru și Horia Mihail) și din seria "Vă place...?" (violoncelistul Răzvan Suma), Festivalul de Pian în luna octombrie ș.a.

Așadar, pentru a fi siguri că nu pierdeți cele mai importante evenimente muzicale ale toamnei, vă propunem ca, *începând din data de 3 septembrie 2018, să achiziționați abonamentele pentru primele luni de stagiune de la Sala Radio (concertele programate până la final de an).

Abonamentele sunt valabile la toate concertele și recitalurile din stagiunea Orchestrelor și Corurilor Radio, cu excepția concertelor Orchestrei de Muzică Populară Radio.

Prețurile la abonamente (perioada septembrie-decembrie 2018):

Abonamente de acces:

- categoria I - 405 lei

- categoria a II-a - 324 lei

- categoria a III-a - 243 lei

Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenți):

- categoria I redus - 243 lei

- categoria a II-a redus - 195 lei

Pentru detalii puteți contacta casa de bilete telefonic: 021. 314.68.00

Programul este :

- luni - vineri : 13:00-19:00

- sâmbătă - duminică: închis (cu excepția zilelor în care sunt programate concerte, când programul este 13:00-19:00).

Biletele și abonamentele la concertele Orchestrelor și Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro și la Casa de bilete a Sălii Radio. Abonamentele cu preț redus se pot achiziționa numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie și a cărții de identitate.

Pentru alte informații legate de Orchestrele și Corurile Radio vă rugăm să consultați site-ul www.orchestreradio.ro.