Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Un aristocrat al pianului în premieră la Cluj: Severin von Eckardstein

Publicat: miercuri, 1 Martie 2017 , ora 9.09
Câștigător al celor mai importante concursuri de pian din lume, muzicianul german Severin von Eckardstein ne va prezenta în 19 martie, la ora 19, în Auditorium Maximum al UBB lucrări de Robert Schumann, Franz Liszt, Edvard Grieg și Richard Wagner. Un apropiat al Concertgebouw din Amsterdam, von Eckardstein este adesea invitat al prestigioasei serii de concerte "Meesterpianisten", cronicile recitalurilor sale relevând într-adevăr un maestru lipsit de ostentație, un mare virtuoz dedicat în totalitate muzicii și instrumentului său.

Severin von Eckardstein este unul dintre cei mai importanți pianiști germani ai generației sale, invitat să concerteze pe cele mai importante scene ale lumii - Berlin, München, Moscova, Londra, Paris, New York, Amsterdam, Hong Kong, Tokyo sau Seul. Talentul său a putut fi admirat în festivaluri precum Klavier-Festival Ruhr, Aldeburgh/UK, Festivalul Gilmore din Michigan/SUA, celebrul festival din La Roque d'Anthéron, Franța, Festivalul de Muzică din Schleswig-Holstein sau Miami International Piano Festival, în a cărui deschidere a cântat în 2009. A colaborat cu dirijori celebri, precum Valery Gergiev, Philippe Herreweghe, Lothar Zagrosek sau Marek Janowski, și cu cele mai bune orchestre din lume, precum Royal Concertgebouw Orchestra cu Paavo Järvi în 2007, sau Dallas Symphony Orchestra cu Jaap van Zweden în 2012. Multe dintre concertele interpretate de pianist au fost înregistrate și difuzate de marile societăți de radiodifuziune.

Născut la Düsseldorf în 1978, Severin von Eckardstein a câștigat premii la celebre competiții internaționale: "Ferruccio Busoni" (1998), "Leeds International Piano Competition" (2000) sau "José Iturbi" (2002), precum și la faimoasele ARD-Competition (1999) sau "Grand Prix International Reine Elisabeth" (2003). A beneficiat de burse oferite de fundații și societăți precum Societatea Mozart sau reputata Fundație Națională Germană pentru Merit. În 2002 a primit "Premiul European pentru Cultură", iar în 2003 Premiul "Echo Classic". Von Eckardstein a fost format de Prof. Barbara Szczepanska, Prof. Karl-Heinz Kämmerling și Prof. Klaus Hellwig, de la Universitatea de Arte din Berlin, dar și de participarea la International Piano Academy Lake Como (Italia) sau de numeroasele cursuri de măiestrie cu profesori precum Alfred Brendel, Vitalij Margulis, Karl Ulrich Schnabel, Alicia de Larrocha, Leon Fleisher sau Menahem Pressler. (sursa: http://severin-eckardstein.de/en/biography2/)

Biletele se pot cumpăra de la Libraria Bookstory (Bd. Eroilor, nr. 6-8), de la Agenția Wens Tour (Bd. Eroilor, nr. 10) de la AgențiaTeatrală (Piața Ștefan cel Mare, nr. 14) și de pe Biletmaster.ro (goo.gl/gWSP1z)