Arhivă : Agenda de concert Înapoi
Surprize muzicale în finalul Mogoșoaia ClasicFest
Sâmbătă 11 iunie 2016, în Sala Scoarțelor , de la ora 12.00, vibrafonistul Alexandru Anastasiu , vă propune abordări personale suprinzătoare ale unor teme casicizate. Recitalul va fi urmat de prezentarea unor noutăți discografice care-l au protagonist pe artistul invitat.
Alexandru Anastasiu este doctor al Universității Naționale de Muzică din București, percuționist în Orchestra Națională Radio și solist vibrafonist. A fost invitat în juriul unor importante competiții - Concursul "Mihail Jora" București, 2001, Concursul Național de Percuție 2003 etc. Colaborează și cu ansambluri camerale (Ansamblul de Percuție GAME, Percussion Studio Group), dar și cu formații cunoscute de jazz - "Marius Popp" Band, "Nicolas Simion and The Wild Dogs", "Pedro Negrescu" Band. Până în prezent a înregistrat mai multe compact discuri, cel mai recent intitulându-se "AZUL - Power vibes. A fost invitat în juriul unor importante competiții - Concursul "Mihail Jora" București - 2001, Concursul Național de Percuție 2003 etc. În paralel cu activitatea artistică orchestrală și-a construit o cariera solo, susținând numeroase recitaluri și concerte, totul având drept scop preocuparea pentru promovarea vibrafonului - un instrument puțin cunoscut și atribuirea unui binemeritat loc de instrument solist. A organizat primul festival de vibrafon și un foarte interesant festival internațional de percuție.
Duminică 12 iunie , tot de la ora 12 , una dintre cele mai apreciate soprane ale României - Irina Baianț, după ce a obișnuit publicul cu succese în musical, operă și pop-opera, vine în Sala Scoarțelor a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia propunând un regal al intimității și al rafinamentului vocal - cameral. Împreună cu pianista Andreiana Roșca, va interpreta miniaturi romantice și impresioniste din spațiul francez și rusesc, semnate de compozitori precum: Modest Moussorgsky, Serghei Rachmaninov, Piotr Ilici Ceaikovski, Nicolai Rimski Korsakov, Claude Debussy , Gabriel Faure, Ernest Chausson, Francis Poulenc, Leo Delibes.
Soprana Irina Baianț a absolvit Universitatea Națională de Muzică la clasa Prof. Dr. Ionel Voineag. A debutat ca soprană în data de 4 Noiembrie 2010 pe scena Teatrului de Operetă din București în rolul Adelei din "Die Fledermaus" de Johann Strauss. A urmat apoi rolul Stasi din opereta "Silvia" de Emerich Kalamann. Soprana Irina Ioana Baianț a susținut numeroase concerte atât în țară cât și în străinătate pe unele din cele mai cunoscute scene din Franța, Belgia, Olanda, Anglia, Germania, Rusia și Turcia. În 2013 și 2014 a fost laureată a Concursului International de Canto "Le Grand Prix de l'Opéra". A fost prezentatoare TV, a concurat la Eurovision, ajungând în finala națională, iar de curând a fost protagonista musical-ului My fair lady.
Pianista Andreiana Roșca a absolvit Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din Bucuresti, avându-i maeștri pe: Aurora Ienei, Constantin Ionescu-Vovu și Maria Fotino. A desfășurat o bogată activitate concertistică pe cele mai importante scene din țară colaborând cu dirijori de prestigiu: Horia Andreescu, Ovidiu Bălan, Emanuel Elenescu, Mihai Brediceanu, Cristian Brâncuși și alții. Din anul 1992 până în prezent colaborează, ca pianist acompaniator și vocal coach, cu tenorul Ionel Voineag alături de care a pregătit cântăreți ce astăzi sunt soliști importanți. A înregistrat pentru radio și televiziune, a susținut numeroase recitaluri vocal-instrumentale în țară și în străinătate și a fost acompaniator oficial al Concursului "G. Enescu" - secțiunea canto și "H.Darclee".
Taxa de vizitare a Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia (5 lei preț întreg, 2 lei preț redus), asigură și accesul la concerte. Programul complet pe: https://mogosoaiaclasicfest.