ACUM:
1.00
Notturno
produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio
Urmează: 7.00 Musica viva Matinalul altfel marca Radio România Muzical.
Apoi: 9.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.

Arhivă : Recomandări Înapoi

Repere Jazzy Hour - 6 aprilie 2017

Publicat: miercuri, 29 Martie 2017 , ora 15.10

Începem azi cu bateristul Nate Smith, genul de muzician cu un portofoliu indiscutabil, care pornește orice discuție muzicală la cel mai înalt nivel. Avem excelență artistică, nivel instrumental maxim, apoi cântăm orice, pentru că nu poate să iasă decât foarte bine. Orice care să reprezinte artistul și care să atragă un public fascinat. După ce ai cântat cu Betty Carter, Chris Potter, John Patitucci sau Nicholas Payton, așteptările legate de propriul album sunt foarte ridicate. Nate Smith prezintă bun gust și virtuozitate la pachet, idei de risipit, suficient de tânăr pentru a se potrivi fără eroare noilor tendințe și suficient de experimentat și de credibil pentru a duce accesibilul muzical într-o formă artistică. "Kinfolk - Postcards from Everywhere" este albumul care-i arată spectrul larg de influențe și direcții. O colecție de piese care se încadrează în idiomul jazz-ului într-o manieră care în anii trecuți ar fi fost primită poate cu mai mult scepticism. Piesele conțin idei autentice, armonii complexe dar, în același timp, folosesc o ritmică și o adresare de ansamblu mai conectată la cultura pop. Asta nu înseamnă ceva superficial prin definiție, mai ales că niciun muzician la acest nivel și vârstă nu-și permite nici un fel de semn de autosuficiență. Elementele se întâlnesc în echilibru și curg firesc, fără nicio piedică a calculului comercial. Albumul a început ca schemă bazată pe pian și ritm și s-a desăvârșit prin culorile, formele și nuanțele pe care ceilalți muzicieni le-au adăugat. Exact în spiritul a ceea ce jazz-ul tot timpul a avut viu și actual: creativitatea spontană.

Nu cred că sunt subiectiv dacă declar că tocmai am ascultat unul dintre cele mai bune albume ale anului 2017. Cel puțin în ceea ce privește propria-mi percepție, aliniată la actualitatea fenomenului, legată de ce înseamnă un album de muzică nouă, modernă prin tot ce are, concepție, producție și tratare instrumentală. Trebuie să folosim o denumire nouă, adaptată și puțin forțată, cum ar fi "post-jazz"? Nu cred, e nevoie de o trupă precum Kneebody pentru a ne oferi o sonoritate ideală atunci când jazz-ul, electronica, funk-ul și improvizația evoluată se întâlnesc în aceeași piesă, pentru un nou tip de explorare muzicală. Instrumentiștii folosesc aceleași note, dar nu într-un mod previzibil, formal, ci cu intenția de a ne forma spații, de a ne trasa o hartă a gândirii lor muzicale. Kneebody preiau specificul cvintetului de jazz și-i adaugă efecte electronice și pedale aplicate suflătorilor și altor tonuri, în orchestrații inteligente și solo-uri post bop. De altfel, unul dintre cele mai captivante aspecte ale acestui album este balanța fin reglată între instrumentele tangibile și cele sintetice, între acustic și electronic. "Anti-Hero" este o lucrare muzicală actuală, care își atinge scopul creativ fără a sfida vădit vreo convenție. Tot ce avem de făcut este să primim noul cu ceva mai puțină crispare. Nu întotdeauna înseamnă ceva rău sau superficial.


Berti Barbera