Arhivă : Recomandări Înapoi

VIDEO. Yuja Wang – Sărbătorită la Concerte de 5 stele

Publicat: marți, 31 Ianuarie 2017 , ora 12.26

Repere ale unei cariere de excepție

Yuja Wang a început studiul pianului în orașul natal, Beijing ( China), de la 11 ani s-a perfecționat la Morningside Music Bridge International Music Festival (Mount Royal University in Calgary, Alberta) iar de la 15 ani a ajuns la Curtis Institute of Music in Philadelphia, unde l-a avut ca profesor pe Gary Graffman.

Din 1998 au urmat și primele distincții la: Competiția dedicată tinerilor pianiști de la Ettlingen din Germania, la Concursul internațional Sendai din Japonia sau la Festivalul de muzică din Aspen.

Din 2003 a devenit cunoscută în întreaga lume prin aparițiile sale de senzație fiind invitată în Europa, America și Asia.

În 2006 a primit premiul Gilmore Young Artist, pentru cel mai promițător pianist.

În 2009 a fost solista Orchestrei Simfonice YouTube condusă de Michael Tilson Thomas la Carnegie Hall, apoi bisul ei de la Festivalul de la Verbier, cu "Zborul unui cărăbuș" de Nikolai Rimsky-Korsakov a fost vizualizat de 4.5 milioane de ori pe YouTube și tot în acel an a devenit cel mai tânăr artist care colabora cu Deutsche Grammophon.

În 2010 i-a fost acordat Avery Fisher Career Grant Recipient.

In 2011, în fața unui public numeros (25.000) a susținut un concert împreună cu Capela de stat din Berlin dirijată de Daniel Barenboim iar pentru înregistrările realizate a primit premiul Echo Klassik.

Între anii 2013-14 a fost subiecul unei serii " Portret de artist" al Orchestrei Simfonice din Londra.

În 2013 și 2015, a evoluat în cadrul Festivalului Internațional "George Enescu".

Înregistrări

Pe lângă cariera sa internațională, solistică și camerală, Yuja Wang a realizat și câteva albume:

În 2009 a fost publicat albumul ei de debut cu Sonate și Studii, lansat de Gramophone, nominalizat la Premiile Grammy.

În 2011 a înregistrat Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Serghei Rachmaninov și celebra Rapsodia după Paganini cu Orchestra de cameră Mahler dirijată de Claudio Abbado, care a fost nominalizat la Premiile Grammy, iar pentru albumul "Transformation" a primit Premiul Echo Klassik.

Fantasia, un alt album al acestei pianiste, care conține bisurile sale.

În 2014 a colaborat cu violonistul Leonidas Kavakos pentru înregistrarea Sonatelor brahmsiene.

Au mai fost realizate și înregistrăi ale unor evenimente live cu pagini concertante de Serghei Porkofiev ( cu Orchestra Simon Bolivar dirijată de Gustavo Dudamel) sau de Maurice Ravel ( cu Orchestra Tonhalle din Zurich condusă de Lionel Bringuier).


Concluzii

La cei 30 de ani, Yuja Wang a devenit una dintre marile pianiste ale lumii contemporane- un statut confirmat de aprecierile superlative ale criticii, de ovațiile publicului de pretutindeni, precum și de o relație îndelungată de colaborare cu Deutsche Grammophon.

Veți descoperi sau redescoperi și dvs. valențele acestei artiste de excepție în exclusivitate la Radio România Muzical, urmărind un concert înscris în agenda Festivalului de la Salzburg-ediția 2016, al cărui program a cuprins lucrări de Maurice Ravel, George Gershwin și Zoltan Kodaly. Împreună cu Yuja Wang au mai evoluat "Camerata Salzburg" și dirijorul francez Lionel Branguier, care cu această ocazie a debutat la celebrul festival.

Așadar, stele ale muzicii internaționale la emisiunea Concerte de 5 stele, luni 6 februarie 2017 de la ora 15.30, prezentată de Mihai Stănescu.

Octavia Galescu